De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
09:54 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ambasadorul Slovaciei Jan Gabor susține prezența României în Schengen

ro

28 Aug, 2016 11:43 463 Marime text
Ambasadorul Slovaciei, Jan Gabor, a declarat, ieri seară, într-o conferință publică desfășurată la Alba Iulia, că țara sa susține prezența României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
 
„Slovacia a fost prima țară care a ratificat aderarea României la UE. Noi susținem ca România să facă parte din Spațiul Schengen din mai multe motive. Pentru noi, slovacii, după ce am intrat în Schengen, ăsta a fost finalul Războiului Rece, pentru că după aceea cetățenii noștri au putut să se miște liber. Și noi, în această empatie, am dori ca și România și Bulgaria să intre în Schengen. Țara voastră merită și a îndeplinit toate criteriile tehnice", a afirmat Jan Gabor, relatează Agerpres.

La rândul său, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a apreciat că a fost o greșeală politică faptul că țara noastră nu a fost inclusă în Schengen.

„S-au investit resurse foarte importante, inclusiv cu fonduri europene, au fost evaluări bune din acest punct de vedere pe frontierele României, chiar unele care au evidențiat un efort remarcabil al țării. Cred că a fost o greșeală politică faptul că România nu a fost inclusă în Schengen”, a declarat George Maior, mai precizează sursa menționată. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii