Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alocația pentru copii nu se majorează

ro

18 Nov, 2013 20:08 1111 Marime text

Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, care viza indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocații.

Propunerea legislativă a primit 79 de voturi "pentru", 14 "împotrivă" și 17 abțineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organică.

Raportul Comisiei de muncă din Senat a fost de admitere, cu amendamente și prevedea indexarea, începând cu 2014, a cuantumului alocației de stat pentru copii.

De asemenea, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament potrivit căruia coeficienții aplicați la indicele social de referință folosiți pentru stabilirea cuantumului alocațiilor vor fi în continuare indexați, începând cu 1 ianuarie 2015, în funcție de rata inflației.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocația de stat pentru copii a fost inițiată de un grup numeros de senatori și deputați de la toate grupurile politice, între care Viorel Arcaș, Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoș, Alexandru Mazăre, Doina Federovici, Puiu Hașotti, Cristian Dumitrescu, Ilie Sârbu și Eugen Tomac.

Legea are caracter organic și va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

În 12 noiembrie, când senatorii din Comisia de muncă au discutat propunerea legislativă, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, Liviu Pop (PSD), estima că, în cazul adoptării acestei inițiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2 și 18 ani și 7-8 lei pentru copiii între 0 și 2 ani.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii