Ministrul german al transporturilor Alexander Dobrindt acuză UE de un „eșec” de a-și controla frontierele
Ministrul german al transporturilor: Alexander Dobrindt acuză UE de un „eșec” de a-și controla frontierele
13 Sep, 2015 13:41
ZIUA de Constanta
1031
Marime text
Oficialul german a cerut adoptarea unor măsuri „eficiente”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„În prezent sunt necesare măsuri eficiente pentru a stopa afluxul (de refugiaţi) în faţa eşecului complet al UE, a cărei protecţie a frontierelor externe nu mai funcţionează”, a subliniat într-un comunicat de presă oficialul german.
Potrivit ministrului German, s-au atins limitele capacităţii Germaniei de primire a refugiaţilor, iar acest semnal trebuie să fie înţeles în mod clar de celelalte state europene.
„Germania ajută în privinţa refugiaţilor de luni de zile şi cu o amploare mult mai mare decât toate celelalte state europene”, a mai adăugat Alexander Dobrindt.
Conform poliţiei locale, aproximativ 12.200 de refugiaţi au sosit ieri în oraşul german Munchen, care a ajuns la „limita extremă” a capacităţilor sale de primire a refugiaţilor.
Sursa foto: paginadepolitica.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii