Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Bîlbă, despre atacul vegan la Delfinariul din Constanța

ro

27 Aug, 2017 15:40 2712 Marime text

”Nu am nici o problemă cu cei ce devin vegani (devin, nu se pot naște decât prin expresia unui cod genetic de mamifer omnivor). O definire modernă a acestui termen din biologie trebuie făcută neapărat - respectiv poți mânca orice fără a fi neapărat necesar de a consuma tot spectrul alimentar. Este posibil să te adaptezi consumului exclusiv de vegetale, dar cu un efort. Este, după părerea mea o formă de extremism alimentar.
Poți să crezi în orice - unicornul roz, ceainicul zburător, poți fi vegetarian din considerente nutriționale sau vegan din milă față de animalele (nu și plantele) sacrificate pentru a te hrăni - dar decența și respectul te obligă să nu impui prin forță aceste extreme. Devii extremist, fundamentalist, iar asta este infracțiune. Suntem ființe inteligente, sociale ce ne-am format și supraviețuit pe baza unor criterii de conviețuire socială. Când nu au fost respectate au urmat pustii, stihii, câte și mai câte.
Tinerii care au sărit în apă premeditat în timpul unei demonstrații de sâmbătă la delfinariul Constanța - membrii ai unei organizații "Vegan Strike Group" din Olanda - au comis o teribilă greșeală din următoarele considerente:

- direct din sectorul destinat publicului, unul desculț și ceilalți doi în cipici, au sărit neașteptat peste delfini riscând contaminarea lor cu microorganisme specifice unui mamifer terestru mult mai rezistent la boli decât unul acvatic. Dincolo de microbiomul specific, mamiferele adaptate să trăiască în apă sărată au o imunitate limitată la puținii agenți patogeni ce supraviețuiesc în acest mediu. Pe durată scurtă de timp însă, bacteriile noastre,  până sunt distruse de apa sărată, le pot contamina.
- saltul intempestiv peste delfini constituie un abuz similar cu ceea ce fac pescarii în insulele Taiji sau Feroe. Animalele se pot speria (500 de vizitatori au fost martori la reacția delfinilor) și chiar lovi.
- un foarte mare risc vine de la faptul că e posibil ca de la aceste "acțiuni" să se nască infracțiuni grave - un dezaxat să încerce să îi otrăvească crezând că numai așa va putea opri reprezentațiile la delfinariu. Ce devin acești tineri? Complici.
În discuțiile de la poliție avute cu ei au menționat că delfinii sunt stresați după părerea lor de aplauze și muzică - că pot surzi. O enormitate ce demonstrează precaritatea cunoștințelor lor generale nemaivorbind de cele biologice. Delfinii nu mai au urechi de milioane de ani. Ei aud numai ultrasunete prin fenomenul de conducție osoasă. Cortizolul, hormon ce caracterizează stresul, crește la caii de curse, la animalele de circ, dar niciodată nu a crescut la cei peste 160 de delfini testați în toate ipostazele.
Această mișcare, dorită verde și sprijinită de ex-deputatul Cernea a devenit kaki (războinică). Nu ne-au contactat niciodată pe nici o cale, nu au minime informații biologice, nu au nici un interes pentru situația animalelor din libertate - delfini care mor în plase pescărești, pătrund disperați în porturi și sunt loviți de ambarcațiuni - cu sutele numai la litoralul românesc al Mării Negre.
Luni, consiliile științific și administrativ al CMSN vor lua decizii în acest sens.”, a declarat Adrian Bîlbă.


Citește și: Cine ”revendică” protestul din timpul spectacolului de la Delfinariu. Ce solicită activiștii. Comunicat de presă integral

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii