Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 21 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiuni importante ale poliţiştilor din Constanţa

ro

01 Feb, 2015 14:22 1112 Marime text
În perioada 30 ianuarie – 1 februarie, peste 100 de poliţişti constănţeni au acţionat în întreg judeţul cu efective mărite pentru combaterea infracţiunilor comise la regimul circulaţiei rutiere, a furturilor, a faptelor comise cu violenţă, pentru depistarea persoanelor urmărite, verificând totodată şi modul de asigurare cu pază a unităţilor de alimentaţie publică, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Astfel, au fost efectuate filtre pe drumurile naţionale şi judeţene, precum şi în zona unităţilor de alimentaţie publică cu program de noapte (cluburi, baruri, discoteci).
 
În urma acţiunilor au fost legitimate 287 de persoane, fiind verificate şi peste 100 de autovehicule. Poliţiştii au constatat 5 fapte de natură penală, dintre care 4 infracţiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi o conducere fără permis.

Totodată, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, din care 16 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 2 pentru neportul centurii de siguranţă şi 2 alte abateri, 8 la Legea 61/1991, 7 la Legea 12/1990 şi două la Legea 333/2003, respectiv la HG 301/2012.

Oamenii legii au mai reţinut şi 16 permise, toate pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Totodată, inspectorii ITM efectuează cercetări la 2 societăţi comerciale, deoarece există suspiciuni cu privire la modul de angajare a 4 persoane.

La acţiune au participat poliţiştii de la ordine publică, cei ai Serviciului Rutier şi luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale. Activitatea a fost sprijinită şi de lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii