Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţionarii firmei Dobrolact SA nu au aprobat alegerea unui administrator unic

ro

22 Oct, 2015 18:46 1257 Marime text
Adunarea generală a acţionarilor Societăţii Dobrolact SA, din judeţul Constanţa, întrunită în şedinţă la sediul societăţii, a luat o serie de decizii importante pentru firmă. Întâlnirea s-a desfăşurat „cu o prezenţă a acţionarilor reprezentând 74% din capitalul social şi cu 74% voturi din capitalul social valabil exprimate, aferente unui număr de 171.949 de acţiuni, cu unanimitate de voturi, potrivit Monitorului Oficial cu numărul 5866.
 
Cu sediul pe strada Bucureşti, nr. 25, Dobrolact SA se ocupă de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.
 
Ce hotărâri au fost luate
 

În cadrul adunării s-a aprobat modificarea actului constitutiv al Dobrolact SA, prin intermediul căruia firma şi-a pierdut statutul de societate tranzacţionată. Astfel, se modifică forma juridică, care va avea următorul conţinut: „Societatea Comercială Dobrolact – SA este persoană juridică română, având formă juridică de societate pe acţiuni de tip închis. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul act constitutiv”. Acţiunile se împarte între SC Milisic Cam SRL, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 74%, şi asociaţi listă (persoane fizice), cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 26%.
 
O altă decizie se referă la capitalul social, care se micşorează cu 11.460 de lei şi va avea o valoare de 579.655 de lei. De asemenea, s-a decis că dreptul de vot nu poate fi cedat, acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri. Totodată, Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la încheierea exerciţiului financiar. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate.
 
În cadrul şedinţei nu a fost aprobată revocarea Consiliului de Administraţie şi nici alegerea unui administrator unic. De asemenea, se revocă Comisia de Cenzori formată din Nuţi Mariana Ivascan, Kyamuran Anefi, Gheorghe Uzum şi Daniel George Duta, cenzor supleant. Membrii noi vor fi aleşi pe o perioadă de trei ani, după care pot fi realeşi.
 
Potrivit sursei citate, adunarea generală extraordinară a acţionarilor o împuterniceşte pe Veronica Victoria Muşat să efectueze toate demersurile şi să depună toate documentele necesare realizării publicităţii şi înregistrării hotărârilor AGEA şi AGOA în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
 
De asemenea, mai precizăm că, potrivit Registrului Comerţului, în calitate de persoane împuternicite apar Maria Lungoci, Neculai Popa, Ecaterina Bocănete şi Maria Lungoci. Cât priveşte asociatul SC Milisic Cam SRL, potrivit Registrului Comerţului, firma a fost înregistrată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Constantin Brâncuşi. Societatea are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei.

Sursa foto: www.wall-street.md
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii