Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:23 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

34 de militari romani se pregatesc de plecare in Afganistan

ro

10 Mar, 2010 15:30 2117 Marime text

Mâine, începând cu ora 10.00, în cazarma Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri", din Iaşi, va avea loc ceremonia de plecare în teatrul de operaţii din Afganistan a Echipei Operaţionale de Consiliere şi Legătură (OMLT).

Echipa OMLT, formată din 34 de militari selecţionaţi din structurile subordonate Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt", va avea ca principală misiune consilierea în domeniile stat major şi administraţie a militarilor Armatei Naţionale Afgane din provincia Zabul.

În cadrul ceremoniei de mâine, se va da citire ordinului de misiune, va fi efectuat apelul nominal, va fi oficiată o slujbă religioasă, activitatea încheindu-se cu defilarea militarilor Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri".

La eveniment, sunt aşteptaţi, alături de familiile militarilor, şi reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Terestre, ai Comandamentului Operaţional Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu" şi ai administraţiei publice locale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii