Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Săgeata Năvodari este încrezătoare înaintea meciului cu Oțelul

ro

25 Oct, 2013 16:11 2520 Marime text
Luni, de la ora 20.30, pe stadionul Farul din Constanța este programat meciul Săgeata Năvodari - Oțelul Galați, contând pentru runda a 12-a din prima ligă. La conferința de presă premergătoare jocului au fost prezenți antrenorul Tibor Selymes și jucătorul Florin Achim. Ambii s-au arătat încrezători în victoria formaţiei dobrogene, dar au reliefat și dificultatea întâlnirii.
„O partidă foarte foarte grea [...] sunt două echipe care au nevoie de puncte [...] avem nevoie de trei puncte la meciul cu Galațiul [...] suntem capabili și trebuie să luăm trei puncte că este foarte important. Galațiul este o echipă bună, este o echipă care cred că mai bine de cinci ani joacă împreună [...] ăsta cred că este un avantaj al lor, în schimb noi venim cu altă atitudine, venim cu tinerețea noastră și cu dorința de a câștiga.”, a declarat Tibor Selymes, antrenorul echipei Săgeata Năvodari.
Aflat la primul său an în Liga I, Florin Achim este optimist în privința deznodământului întâlnirii cu oțelarii gălățeni.
„Ne așteaptă un meci foarte greu, dar eu cred că în afară de meciul cu Pandurii în care am întâlnit o echipă mult mai matură decât noi, eu cred că cam cu toți adversarii cu care am jucat acasă i-am dominat. Luni seara o să fim foarte concentrați pentru că avem nevoie de trei puncte și eu sunt sigur că vom câștiga partida de luni seară.”, a spus Florin Achim, jucătorul echipei Săgeata Năvodari.
Meciul din etapa a 12-a este unul foarte important pentru ambele combatante, care vin după o serie de rezultate negative și caută cu disperare să revină pe linia de plutire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • puyu balamuc 29 Oct, 2013 16:13 bravoo baieti bravi tibor hai sa ne mentinem an prima liga si la anu luptam la titlu hai baieti bv osman