De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:15 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Știripesurse.ro Aleksandr Dughin, ideologul Kremlinului, dezvăluie următorii pași ai Rusiei

ro

07 Apr, 2016 21:35 3520 Marime text
 
Transnistria, ca avanpost al lumii ruse şi al spaţiului cultural eurasiatic, reprezintă o barieră în calea expansiunii ideologiei occidentale, a declarat politologul rus Aleksandr Dughin, considerat 'ideologul Kremlinului', în cadrul unei prelegeri susţinute luni la Universitatea din Tiraspol, notează știripesurse.ro.
 
Fondator al curentului eurasiatic, Dughin şi-a axat prelegerea pe 'Ideologia americană şi pretenţia SUA la poziţia dominantă în lume', o temă ce apare ca un laitmotiv în activitatea sa din ultimele două decenii. Potrivit acestuia, lumea contemporană se află sub o puternică influenţă a ideologiei liberale occidentale, impusă de SUA, cea mai puternică ţară din lume. Ideologiile alternative din secolul al XX-lea - comunismul şi fascismul, care s-au opus liberalismului occidental - s-au dovedit neviabile. După 1991, SUA sunt singura ţară din lume care şi-a putut permite să folosească instrumentul violenţei în relaţiile internaţionale şi acesta a fost un factor determinant în tendinţa sa de dominaţie globală, susţine controversatul politolog rus.
 
În opinia sa, SUA se văd ca un Mesia, ca ţara celor mai progresiste realizări ale omenirii şi prin această idee Statele Unite încearcă să-şi justifice propria expansiune după principiul 'ceea ce nouă ne este permis, alţii nu au voie'. De aceea, susţine Dughin, politica şi economia sunt astăzi instrumente ale ideologiei care defineşte principiile relaţiilor internaţionale. Statele care se opun expansiunii SUA (mai ales Rusia) ar trebui să aibă un sistem ideologic puternic, alternativă la liberalismul occidental. O astfel de ideologie se formează în prezent în spaţiul eurasiatic, iar Transnistria face parte din acest spaţiu, mai susţine el.
 
'SUA îi recunosc doar (....) pe cei care împărtăşesc ideologia lor. Iar Transnistria este o barieră din punct de vedere ideologic pentru că se declară avanpost al Rusiei. Pentru Occident, Transnistria este un nonsens, ceva care nu se încadrează în sistemul său de coordonate', mai spune Dughin. 'Centrele intelectuale din Rusia şi Transnistria ar trebui să lucreze în colaborare strânsă pentru a elabora un spaţiu ideologic alternativ liberalismului occidental', a susţinut Dughin cu prilejul acestei prelegeri. Vizita lui Dughin la Tiraspol a fost organizată de filiala din Transnistria a Centrului RISI (Institutul rus pentru Studii Strategice). Până recent, acesta a fost institutul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), anunţă Agerpres.
 

Citeşte integral pe www.stiripesurse.ro.

Sursa text și foto: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii