Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:18 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reunirea şi meciul eroilor Constanţei Legendele Farului au păşit din nou pe gazonul încărcat de istorie (galerie foto+video)

ro

10 Aug, 2015 00:00 2192 Marime text
Jucători care au scris istorie pentru echipa de rugby Farul Constanţa, din mai multe generaţii, prieteni şi apropiaţi ai lor au participat, sâmbătă, la o întâlnire emoţionantă la stadionul „Mihai Naca“.

Vedetele Farului de acum 40, 30 sau 20 de ani, perioadă în care constănţenii făceau legea în România, s-au reunit la Constanţa pentru a serba trei dintre cele şase titluri de campioni naţionali cucerite de „marinari“ (cele din ediţiile 1974/1975, 1985/1986 şi 1994/1995). Revederea a avut loc într-un moment în care Farul nu mai există, astfel că eroii Constanţei au îmbrăcat tricourile alb-albastre cu tristeţea dată de acest moment dureros din istoria clubului. Peste 60 de persoane au fost prezente la festivităţile de la stadionul „Mihai Naca“, care au cuprins şi un scurt meci de rugby. Seara, partida s-a prelungit cu tradiţionala repriză a treia, la care legendele Farului au participat la un local din Mamaia.

Aplaudaţi din tribună de membri ai familiilor lor, de prieteni şi admiratori, jucătorii de legendă ai Farului au păşit pe gazonul stadionului „Mihai Naca“ şi s-au strâns în faţa tribunei oficiale, exact ca înaintea meciurilor de poveste. Elena Frîncu, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi fost director (timp de 22 de ani) al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, a strigat „catalogul“ şi foarte puţine dintre cele 62 de persoane trecute pe lista de onoare nu au răspuns „Prezent!“, unii fiind însă în drum spre Constanţa. S-a ţinut şi un moment de reculegere în memoria celor au contribuit la marile performanţe ale Farului, dar care acum nu mai sunt.

O familie care a atras mereu oameni de valoare

„Sunt fericită că cei care au scris performanţa se află aici. Farul a fost mereu o familie care a atras oameni de valoare. Trebuie să demonstrăm că suntem puternici, că avem caractere tari şi că ştim să fim împreună şi la bine, şi la greu“, a spus Elena Frîncu, cea care a strigat apoi „echipa“, un grup bogat de foşti rugbyşti şi oameni care au sprijinit marile performanţe ale formaţiei constănţene: Ilie Floroiu, Nicolae Dan, Tiberiu Pleşu, Hacic Garabet, fiica lui Mihai Naca, Irina (în calitate de reprezentantă a familiei fostului mare antrenor, trecut în nefiinţă), Nicolae Gheracopol, Cristian Davidescu, Ion Viespe, Dan Cabuz, Alexandru Codea, Marin Ciolacu, Vasile Giuglea, Costică Borşaru, Mihai Bucos, Petre Motrescu, Gheorghe Varga, Marian Burghelea, Florian Constantin, Costică Dram, Alexandru Bogheanu, Nicolae Crăciun, Marian Nache, Dan Prisăcaru, Ion Livadaru, Ene Necula, Sergiu Galan, Ştefan Constantin, Cornel Vasile, Gheorghe Florea, Nicu Popescu, Gelu Tudor, Adrian Tinca, Sermet Ali, Dan Istrate, Marian Dragomir, Daniel Chiriac, Mihai Holban, Nicu Brănescu, Adrian Gârbu, Mirel Barbu, Mihai Foca, Gheorghe Olteanu, Daniel Carpo, Nicolae Lupu, Costică Drăgan, Sorin Trancă, Vasile Bezărău, Emil Florea, Nicolae Fulina, Cătălin Sasu, Iulian Soceanu, Dorin Talabă, Marcel Toader, Vasile Mătăsaru, Cătălin Pavel, Constantin Tomescu, Florin Cojocaru, Viorel Giuglea, Mihai Ciolacu, Ionel Calancea, Marius Nicolae şi Gabriel Arvinte. Cei prezenţi au primit un tricou al Farului şi au participat la poza de grup. După care s-a desfăşurat o mini-partidă de rugby şi s-au depănat amintiri.

Vasile Bezărău - „Noi am trăit alte vremuri“

„Am stabilit această întâlnire de anul trecut. A fost cam greu cu organizarea, să-i adunăm pe toţi, însă, şi cu ajutorul Facebook-ului, am reuşit. Au fost şi unii care n-au putut veni (în special din străinătate), dar avem reprezentanţi din fiecare generaţie. Situaţia de acum 40, 30 sau 20 de ani şi cea de acum sunt total diferite. Noi am trăit alte vremuri. În primul rând, existau mai multe echipe de rugby în Dobrogea. Astfel că Farul avea la dispoziţie o bază largă de selecţie. Am avut jucători buni, mulţi internaţionali ai României, iar şirul performanţelor (traduse prin cele şase titluri de campioană naţională) nu s-a întrerupt nici după Revoluţie. În zilele noastre, din păcate, sportul nu mai este o prioritate pentru România. Totuşi, eu cred într-o revenire a Farului, întrucât, la nivel de juniori, multe cluburi din Constanţa sunt campioane naţionale“, a declarat Vasile Bezărău. „Urez succes rugby-ului constănţean, care acum este într-un uşor impas. Sper că lumea acestui sport se va schimba, astfel încât, în viitorul apropiat, Farul să reuşească să lumineze din nou, aşa cum a făcut-o zeci şi zeci de ani“, a spus şi Ilie Floroiu, directorul CS Farul Constanţa.

Gheorghe Varga - „Am îmbrăcat tricoul Farului cu o mare tristeţe“ 

„Am îmbrăcat din nou tricoul Farului cu o mare tristeţe, întrucât echipa nu mai există. E important ca cei care vor să ajute sportul să se uite în spate la istorie şi să aibă grijă ce vor să obţină de la ea. Dacă nu, să se ducă ei în altă parte şi să facă istorie şi să îi lase pe cei care sunt capabili. Pe vremea noastră, cei care încercau să ajute sportul nu erau nişte sponsori cu bani. Erau nişte sponsori cu sufletul. Banii nu prea contau. În momentul în care s-a ajuns să se creadă că libertatea înseamnă să dispui de cât mai mulţi bani, lucrurile s-au schimbat vizibil şi au luat o cu totul altă turnură“, a arătat şi Gheorghe Varga.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii