Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:59 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fotbalişti la Academia Hagi Radu Boboc şi Alexandru Măţan, convocaţi la Turneul de Dezvoltare UEFA

ro

07 Apr, 2015 00:00 1400 Marime text
Jucătorii Radu Boboc (foto) şi Alexandru Măţan, de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, au fost convocaţi de selecţionerul lotului României Under-16 pentru Turneul de Dezvoltare UEFA. Competiţia este amicală şi va fi găzduită de ţara noastră. România U-16 va evolua contra Bulgariei U-16 (pe 16 aprilie, de la ora 17.00), a Republicii Moldova U-16 (pe 17 aprilie, de la ora 17.00) şi a Ungariei U-16 (pe 19 aprilie, de la ora 12.30), toate confruntările urmând să se dispute la Mogoşoaia. Reunirea lotului este programată pe 13 aprilie, la ora 13.30, la Centrul Tehnic Naţional al FRF, de la Buftea. România U-16 se pregăteşte pentru startul grupelor de calificare pentru Campionatul European Under-17 din 2016, ce va fi găzduit de Azerbaijan. România face parte din Grupa 4 preliminară, alături de Ungaria, Georgia și Slovacia. Tricolorii (jucători născuţi după 1 ianuarie 1999) vor debuta în calificări la sfârșitul lunii octombrie 2015, partidele urmând a avea loc în Ungaria.
 
Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii