Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:46 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

HC Dobrogea Sud a câştigat primul trofeu (galerie foto)

ro

31 Aug, 2015 00:00 770 Marime text
Înfiinţată în această vară, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa, care are în componenţă mai mulţi dintre foştii jucători ai defunctei HCM Constanţa, a cucerit primul trofeu. Este vorba de Cupa municipiului Bacău (ediţia a zecea), un patrulater la care au mai participat Ştiinţa Municipal Bacău, CSU Suceava şi Poli Iaşi. În finala mare, HCD Sud a dispus de Ştiinţa Municipal Bacău cu 31-27 (14-9). Constănţenii s-au calificat în meciul pentru titlu după ce au învins în prima partidă CSU Suceava, scor 31-29 (19-17).

Antrenată de sârbul Djordje Cirkovic, HCD Sud are ca obiectiv promovarea imediată în Liga Naţională. Din lot nu lipsesc handbalişti cunoscuţi, precum Laurenţiu Toma, Buricea, Cutura, Angelovski, Rakcevic, Vujadinovic sau Săulescu. În afară de cele două partide de la Bacău, echipa a mai disputat în această vară un singur meci de verificare, 35-24 la Constanţa cu Danubius Galaţi (nou-promovată în prima divizie).

Campionatul începe pe 6 septembrie, iar HCD Sud face parte din grupa A a Diviziei A, alături de HC Farul Constanţa (şi ea formaţie nou-înfiinţată, dar care, în sezonul 2015/2016, nu vizează promovarea), CS Politehnica Unistil Iaşi, CS HC Buzău 2012, GSI Petrol Moreni, CSM Bucureşti II, CSU Suceava, CSU Târgovişte, ACS Handbal Teleorman Alexandria, CS Ştiinţa Municipal Bacău, LPS Piatra Neamţ, ACS Atletico Alexandria, CSM Cimentul Bicaz şi CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud Constanţa)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii