Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:56 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gică Hagi - „Respectă-ne, e penalty 200%!“ FC Viitorul, dezavantajată de arbitraj în meciul cu Dinamo (galerie foto)

ro

27 Jul, 2015 00:00 1028 Marime text
FC Viitorul a remizat cu Dinamo, sâmbătă, la Ovidiu, jucătorii pregătiţi de Gică Hagi înregistrând astfel al treilea rezultat de egalitate în tot atâtea meciuri susţinute până acum în sezonul 2015/2016 al Ligii 1. 

Scorul a fost 1-1 (R. Marin 47 / P. Petre 78), însă, pe fondul unui joc bun, gazdele au fost dezavantajate de arbitraj în două situaţii, ambele petrecute la 1-0, când Viitorul a cerut penalty. În prima fază, petrecută în minutul 58, Marc a avut o intervenţie în careu asupra lui Fl. Tănase. Penalty clar, însă arbitrul Robert Dumitru i-a acordat cartonaş galben jucătorului Viitorului, pentru simulare. Centralul nu a judecat în favoarea gazdelor nici faza din minutul 68, când Feussi a intervenit în careu la Cr. Ganea cu talpa înainte.

„Am depăşit Dinamo la toate capitolele“

 „Să se gândească că şi noi muncim. Când cineva merită ceva, dacă vezi, dă-o! Punct! Trebuie să fim trataţi la fel ca celelalte echipe. Respectă-ne! Amândouă loviturile de la 11 m sunt clare. Primul e penalty 200%. Al doilea, în cel mai rău caz, e indirectă, că e talpă în careu“, s-a arătat nemulţumit Gică Hagi, care a remarcat însă evoluţia pozitivă a elevilor săi. „Am făcut un meci foarte bun şi, fără discuţie, meritam cele trei puncte. Am făcut o greşeală mică în apărare şi am luat un gol, în rest, echipa a jucat extraordinar. Am depăşit Dinamo din toate punctele de vedere, am condus meciul. Însă asta e, mergem înainte. Ne-am mulţumit suporterii, care au văzut un fotbal foarte bun, contra unei echipe mari, de tradiţie. Avem trei puncte în clasament, dar zestrea noastră trebuia să fie mai mare. La Botoşani şi acum cu Dinamo, ar fi trebuit să câştigăm“, a spus „Regele“.

Următorul adversar e Astra

FC Viitorul a jucat cu: Buzbuchi - Benzar, Hodorogea (86 Ciupe), Mitrea, Cr. Ganea - R. Marin, Filip, Aganovic - I. Hagi (63 Gavra), Cernat, Fl. Tănase (77 Nedelcu). Dinamo (antrenor, Mircea Rednic) a mizat pe: Cerniauskas - Feussi, Marc, Mevlja, Fai (63 Gnohere) - Nedelcearu, Şerban (46 Lazăr) - Gavrilă (71 P. Petre), Matei, Filip - Vojnovic. În etapa viitoare, FC Viitorul joacă pe terenul Astrei Giurgiu, sâmbătă, 1 august, de la ora 16.00.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii