Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioană la toate vârstele În acest an, halterofila Alexandra Dumitrescu a cucerit 14 medalii de aur şi una de argint (galerie foto)

ro

27 Oct, 2015 00:00 2401 Marime text


Reprezentanţii Constanţei au încheiat cu 11 medalii Campionatul Naţional de haltere rezervat tineretului, întrecere care s-a desfăşurat la Oneşti. La categoria 63 kg, Mariana Dumitrache a obţinut trei medalii de aur, iar la categoria 75 kg, Alexandra Dumitrescu şi-a trecut în palmares aurul la aruncat şi total şi argintul la smuls. La categoria +75 kg, Iulia Mocanu a urcat de trei ori pe treapta a treia a podiumului. Dumitrache, Dumitrescu şi Mocanu sunt antrenate de Angheluş Beşleagă, iar la Oneşti au reprezentat CS Farul Constanţa.
 
Beşleagă le-a mai avut în concurs pe Cătălina Chicioreanu (la categ. 48 kg) şi pe Bianca Dumitrescu (la categ. 53 kg), ambele ocupând poziţia a şasea. De asemenea, doi halterofili, campionul de cadeţi Cosmin Sava şi Ionuţ Constantin, au evoluat în afara concursului, la dorinţa oficialilor federali de a-i vedea în condiţii de competiţie, iar potrivit lui Beşleagă, cei doi au evoluat bine.
 
La Oneşti au concurat şi doi sportivi care au reprezentat LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, antrenaţi de Mircea Roşu. Este vorba de George Gâlcă, cel care a ocupat locul patru la categoria 69 kg, şi de Gabriel Minciu, clasat, la categoria 77 kg, pe locul trei la aruncat şi la total şi pe patru la smuls.
 
Angheluş Beşleagă a remarcat evoluţia din acest sezon a Alexandrei Dumitrescu, halterofila de 14 ani ajungând în 2015 la un total de 15 medalii (14 de aur şi una de argint). „În stagiunea de faţă, Alexandra a ieşit campioană naţională la toate categoriile de vârstă, performanţă rarisimă. A fost la un pas de a lua aurul la toate probele la care a evoluat de-a lungul anului, argintul de la Oneşti stricându-i acest record. Pe lângă acestea, Alexandra a doborât în 2015 şi trei recorduri naţionale la categoria sa de vârstă, 13-15 ani“, a declarat Angheluş Beşleagă.
 
Pe 5 decembrie, în sala mare de la LPS, va avea loc un concurs de haltere rezervat juniorilor III (9-12 ani), cadeţilor (13-15 ani) şi juniorilor II (16-17 ani). Cu această ocazie, se va marca împlinirea a 50 de ani de haltere la Constanţa, iar la competiţie au fost invitaţi, pe lângă sportivi din afara Constanţei (din alte judeţe, dar şi din Bulgaria), şi foste glorii locale (halterofili şi antrenori).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii