Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:24 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine sunt proprietarii Cum va arăta şi cu ce va fi dotat noul hipermagazin din bulevardul Aurel Vlaicu

ro

29 Oct, 2013 00:00 2812 Marime text
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a făcut public memoriul de prezentare a investiţiei „Construire imobil P+1E hipermagazin, amenajare parcare auto, stand fast food, racord stradal accese parcare, totem publicitar şi soluţie trafic intersecţia bd. Aurel Vlaicu şi strada Câmpinei, bd. Aurel Vlaicu nr. 28, 30, 36, 52”, teren studiat în suprafaţă de 32.000 mp, proprietatea SC TAR DECIROM SA, SC UTILNAVOREP SA, persoane fizice şi juridice şi proprietate publică.

Potrivit memoriului proiectul îşi propune construirea unui imobil P+1E – spaţiu comercial, parcare, două construcţii metalice pentru cărucioare, post trafo, rezervor incendiu subteran, panouri publicitare, gard şi realizarea amenajărilor necesare. Supermarketul va fi deservit de un parcaj pentru vizitatori cu o capacitate de 176 locuri şi o zonă de întoarcere pentru tiruri – coborâtă faţă de cota trotuarului cu 1,20 metri pentru a permite manipularea încărcăturii de pe rampa prevăzută. Parcarea va fi amenajată pe proprietatea beneficiarului. Construcţia va fi de tip hală şi va avea o structură prefabricată din beton armat, închisă cu pereţi multistrat din beton cu termoizolaţie, panouri tip sandwich termoizolate la exterior şi învelitoare din tablă, având o formă dreptunghiulară în plan orizontal, cu dimensiunile de 97.20 m x 42.70m. În imediata apropiere a halei vor fi poziţionate câteva construcţii auxiliare: rezervorul de apă pentru incendiu (pentru hidranţi şi pentru instalaţia de sprinklere) cu staţie de pompe aferente, în sud-vestul clădirii, îngropat complet; depozitul pentru ambalaje, rampa de colectare a deşeurilor, rampa de descărcare a produselor; postul trafo; un Stand Fast Food în stânga accesului; două compartimente pentru cărucioarele de cumpărături în zona parcajului; panou şi pilon reclame.

Suprafaţa construită a clădirii spaţiului comercial va fi de 4633,55 mp. Alimentarea cu apă va fi realizata din reţeaua locală aparţinând RAJA SA. Gospodăria de apă va include un rezervor de incendiu pentru hidranţii exteriori şi interiori, staţie de pompe şi hidrofor, instalaţie hidranţi interiori, instalaţie sprinklere, instalaţie hidranţi exteriori şi instalaţie sanitară. Alimentarea cu energie se va face prin racordare la reţeaua publică de distribuţie (Electrica) prin intermediul unui post de transformare. Alimentarea cu energie termica se va asigura prin intermediul unei instalaţii de climatizare interioara. Spaţiile sunt încălzite cu instalaţie de încălzire - ventilaţie. Este prevazută o centrală de ventilaţie instalată pe acoperiş. Funcţionarea obiectivului va genera deşeuri de tip
menajer şi deşeuri de ambalaje. Se vor asigura facilităţile necesare pentru colectarea selectiva. Evacuarea deşeurilor menajere se va realiza în baza unui contract de salubrizare încheiat cu operatorul de salubritate de municipiul Constanţa. Viitorul hipermagazin va avea o instalaţie-reclamă pe faţada de acces, sub forma unei casete luminoase în cadru de aluminiu sudat susţinută de stâlpi de oţel, suprafaţă de reclamă frontală, pânză de tensionare din PVC, iluminată din spate cu module LED triple interioare, panourile laterale şi cel posterior din table de aluminiu.
 
Despre cei doi beneficiari
 
SC Tap DeciRom SA are sediul social pe bd. Aurel Vlaicu nr. 52. Acţionarul majoritar al societăţii este SC Stone Group SRL, care deţine 98,% din capitalul social. Tar Decirom SA are ca domeniu de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare şi este administrată de fostul vameş Florin Dan Prisăcaru, Viorel Stănciulescu şi Alina Gîrleanu, cea care l-a înlocuit în această funcţie pe Eugen Bogatu, fostul vameş şi director arestat în dosarul corupţiei din Portul Constanţa. Unic asociat la Tar Decirom este Stone Group SRL, o altă firmă de imobiliare, administrată tot de Alina Gîrleanu şi patronată de doctorul Octavian Raica (tatăl doctorului Dan Raica şi socrul lui Eugen Bogatu) şi Dumitru Teşeleanu (tatăl celui mai celebru vameş al Constanţei, Iulian Teşeleanu). Anterior, printre asociaţii Stone Group s-au aflat şi Florin Dan Prisăcaru şi vameşul Marius Făinărea.
 
SC UTILNAVOREP SA este o companie românească cu capital integral privat, fondată în anul 1992, prin privatizarea unei companii care asigura mecanizarea lucrărilor de construcţii, precum şi confecţiile metalice pentru construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, cu sediul în oraşul Constanţa (cel mai important port la Marea Neagră). Utilnavorep SA este controlată de Marian Mitrea, fost director general, în prezent director tehnic Exploatare Lucrări Hidrotehnice la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii