Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Corupţia reginei Blejnar anexează şi Constanţa - Şeful ANAF pute a petrol!

ro

28 Feb, 2011 12:17 971 Marime text

În urmă cu doi ani, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, la acea vreme comisar general adjunct la Garda Financiară, era chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea audierii în calitate de făptuitor în dosarul 949/2009, respectiv o anchetă a procurorilor constănţeni într-un caz de contrabandă cu produse petroliere. Dosarul în care este menţionat şi numele lui Blejnar, pe lângă alţi oficiali din cadrul ANAF şi Garda Financiară, printre care Ana Jarda, director al Direcţiei Management Accize Armonizate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Monica Ion, director al Direcţiei Autorizare şi Supraveghere Produse Accizabile din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Mădălina Gheorghe, şef serviciu în Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Nicuşor Drăgan, director al Direcţiei Antifraudă Fiscală în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, este o disjungere dintr-un alt dosar, ambele instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cauza iniţială urmărea modalitatea prin care mai multe firme de tip „fantomă" ar fi reuşit să intre în posesia unei mari cantităţi de produse petroliere şi să obţină chiar şi autorizaţii de antrepozit fiscal, documente ce le permiteau oamenilor din spatele firmelor-fantomă să comercializeze produsele petroliere. În cursul anchetei, procurorul de caz a dispus o cercetare separată pentru a stabili cu exactitate cine a eliberat documentele pentru firme. „Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se află înregistrat în vederea soluţionării un dosar penal având ca obiect modul în care a fost autorizată, în anul 2007, funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitate a produselor petroliere. În componenţa comisiei se regăsea din partea Gărzii Financiare, comisarul general adjunct, la acea dată Sorin Blejnar, actualul preşedinte al ANAF. Precizăm că în cauză nu a fost începută urmărirea penală", au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Acuzaţii peste acuzaţii

Laţul din jurul gâtului şefului ANAF, Sorin Blejnar, a început să se strângă puţin câte puţin, după ce şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, a fost arestat preventiv. Costea a fost prins, săptămâna trecută, în flagrant-delict în timp ce primea suma de 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia. Referitor la suma primită cu titlu de mită, fostul şef al Biroului Vamal Ploieşti a declarat că banii erau dintr-o restanţă mai veche. Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie - decembrie 2010 şi ianuarie 2011, Costea a pretins diferite sume de bani de la un denunţător, patron a mai multor firme care desfăşurau activităţi de import-export din Turcia. Printr-un intermediar, Cornel Costea a primit de la denunţător aproximativ 40.000 - 50.000 de euro, în schimbul neprezentării TIR-urilor la control în Vama Ploieşti. În faţa anchetatorilor, Costea a declarat că o parte din mita pe care o lua ajungea la Sorin Blejnar, preşedintele ANAF. Totodată, fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin, a declarat că regina în dosarul vămilor este tot Blejnar. „Culmea a fost că am fost chemată la Bucureşti să discutăm despre un control la două societăţi. După câteva ore după ce am vorbit la telefon cu şeful de cabinet al lui Blejnar, am fost chemată la Bucureşti de şeful de cabinet, care ne-a cerut să stăm deoparte, pentru că firmele erau ale lui Blejnar", a declarat Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti. Din salariul său de bugetar, Sorin Blejnar deţine o casă şi un apartament în Bucureşti, un apartament în Arad, iar soţia sa poartă bijuterii cu o valoare estimată între 15.000 şi 25.000 de euro. De asemenea, preşedintele ANAF mai deţine conturi şi depozite la şase bănci în lei, euro şi lire sterline.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii