Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber „Auzi tupeu la ei, sa-mi ceara 35 de lei ca sa-mi plimb nepotii in parc, ca si cand ar fi teren privat!“

ro

12 Aug, 2010 13:49 654 Marime text

De câteva zile, accesul în parcul din incinta Delfinariului constănţean este condiţionat de vizitarea tuturor punctelor de interes din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, dar nu gratuit, ci contra unei sume de 35 de lei, decizie care i-a iritat pe riverani.

În replică, directorul Delfinariului susţine că s-a luat această măsură pentru a veni în sprijinul turiştilor cu venituri mici, precizând că după 15 septembrie se va reveni la starea iniţială.

„Dacă ar şti unchiul meu, care a fost fondatorul Delfinariului, ce fac ăştia cu noi acum, s-ar răsuci în mormânt!” – ne-a spus, extrem de indignată, Ioana S. Pentru cititoarea noastră, care locuieşte de ani buni în zonă, acest parc - pe care îl apreciază drept o adevărată oază – a fost locul preferat de relaxare. Tot timpul s-a închinat… filozofiei creării acestui ambient plăcut, savurat atât de vizitatorii complexului, cât şi de localnici, mai ales că bazele lui au fost puse de o persoană din familie. Iar de când a devenit bunică, i-a molipsit şi pe nepoţeii săi cu bucuria de a respira aerul curat al acestui perimetru: „Poate mulţi vor crede că exagerez, dar nepoţii mei chiar s-au răzvrătit energic, pe măsura vârstei, când au văzut că nu-şi pot face plimbarea zilnică prin parc. Cum să le explici unor copii mici că nişte oameni mari – şi la propriu, şi la figurat – au pus barieră ca să ne ia bani până şi pentru o simplă plimbare? Copiii au văzut giumbuşlucurile delfinilor de multe ori, dar nu ne permitem să plătim în fiecare zi bilet la spectacol, mai ales că acum preţul e şi mai mare! Şi-apoi ei trebuie să se mişte, să respire în voie prin parc, iar cineva le ia până şi acest drept. Ca şi când în oraşul acesta ar fi inflaţie de parcuri! Admitem că s-a făcut o greşeală, însă nu suntem dispuşi s-o tolerăm în continuare. Vrem parcul înapoi, pentru că e al constănţenilor! Pentru ce plătim atâtea taxe în oraşul ăsta dacă suntem trataţi pe linie cu dispreţ? Auzi tupeu la ei, să-mi ceară 35 de lei ca să-mi plimb nepoţii în parc, ca şi când ar fi teren privat!”

Nici turiştilor nu le convine situaţia

În week-end-ul trecut, când a vrut să cumpere bilete la spectacolul cu delfini pentru rudele sale venite la mare, Adriana Fătu a avut un „şoc: eu m-am dus pregătită să cumpăr bilete pentru 14 persoane la Delfinariu, dar la ghişeu mi-a cerut 35 lei pentru fiecare bilet, că aşa e acum, toate serviciile la pachet. Vă daţi seama că am făcut cale întoarsă şi nu mi se pare normal. Fiecare are posibilităţile lui şi nu se poate întinde mai mult decât îl ţine plapuma. Preţul ăsta o fi avantajos pentru cei care chiar vor să vadă tot, nu doar Delfinariul! Despre închiderea parcului, eu chiar am plâns când am văzut bariera!”.

„A mai rămas să ne pună taxe şi pe aerul pe care îl respirăm, şi pe trotuarele astea nenorocite, în care îţi rupi picioarele şi îţi zdruncini din toate încheieturile copiii sau nepoţii din cărucioare, că tot zone publice sunt şi astea, ca şi parcul de la Delfinariu! Le e mai bine să ne ia tot, nu se mai satură!” – este de părere Maria Dumitru (61 ani)

„Nu am inventat noi acest sistem!“

Adrian Mănăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, înainte de a ne explica motivele care au condus la această decizie, a ţinut să precizeze că sistemul tarifului unic funcţionează la foarte multe centre muzeale din Europa, „în nici un caz nu l-am inventat noi!”. Înţelege că persoanele interesate numai de plimbările în parc sunt nemulţumite, motiv pentru care a supus dezbaterii Consiliului Jude-ţean Constanţa „să permită un fel de acces gratuit doar riveranilor; este o idee, nu e nimic bătut în cuie, să vedem!”, directorul complexului adăugând că prioritatea sa zero este scoaterea din impas a complexului, salvarea acestei instituţii, pe fondul scăderii numărului de turişti faţă de anii trecuţi. Practic, acum se plăteşte un bilet de 35 de lei (faţă de 55 de lei), iar cu acea cartelă se vizitează toate punctele.


Măsuri de criză

Întrucât criza şi-a întins tentaculele şi asupra acestui complex, directorul instituţiei a fost nevoit să ia o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor în toate secţiile, subţierea schemei de personal şi preţul unic fiind două dintre ele. Mai mult, faptul că după nici o săptămână de la aplicare, încasările au crescut cu 30 la sută, îi dă speranţe că măsurile vor scoate complexul din impas.

De asemenea, Adrian Mănăstireanu a ţinut să sublinieze că dacă înainte de limitarea accesului în parc, dimineaţa, se strângeau gunoaie care umpleau trei remorci, acum mizeria încape în una, maximum o remorcă şi jumătate: „Nici oamenii nu sunt atenţi, aruncau la întâmplare, prin boscheţi, nu lângă coşurile de gunoi, chiştoace, tot felul de resturi, pamperşi etc, iar igienizarea zilnică a zonei costa mai mult”.

În timp ce conducerea complexului este încrezătoare că va reuşi să implementeze un program european, cetăţenii din zonă aşteaptă ridicarea barierei care le blochează accesul în parc.

Pentru cei care nu ştiu, Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, constituind, la acea dată, prima formă muzeistică de acest gen atât din ţara noastră, cât şi din sud-estul Europei.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii