Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:30 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

PNL Constanţa face apel la unitate după stenogramele cu Atanasiu Conflict mocnit între liberalii cu „pedigree“ şi vechii pedelişti

ro

12 May, 2015 00:00 1052 Marime text

Noul PNL e marcat, în aceste zile, de prima criză internă majoră de la fuziunea dintre liberalii cu „pedigree“ şi vechii democrat-liberali. Asta pentru că în presă au fost publicate stenograme ce redau o serie de declaraţii aşa-zis incendiare făcute de negociatorul PNL Teodor Atanasiu. Acesta din urmă susţine: „Noi fără PD nu câştigam alegerile. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea (...). Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă“.

Cum comentează liderii din teritoriu ai PNL aceste declaraţii? Deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, a declarat: „Fiecare trebuie să facă tot posibilul pentru a depăşi asemenea momente delicate. Divergenţe există în multe organizaţii. De altfel, fuziunea din PNL va fi definitivată abia în 2017. Până atunci, mai sunt multe de rezolvat“. Totodată, liderul liberal a menţionat că „PNL este totuşi un partid liberal în care nimănui nu i se bagă pumnul în gură“. Pe de altă parte, Dragomir a subliniat că i se par jenante atât declaraţiile făcute de Teodor Atanasiu, cât şi faptul că aceste declaraţii, făcute într-un cadru privat, au fost date publicităţii.

La rândul său, Sorina Tuşa, copreşedinte interimar al PNL Constanţa, a declarat că „acest moment neplăcut trebuie să fie depăşit, iar cele două partide trebuie să urmărească în continuare interesele noului PNL“.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii