Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:37 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pe surse Mihai Andrei, fostul director al Petromin, curtat pentru şefia ANR

ro

10 Jul, 2013 00:00 1923 Marime text
Scandalul iscat în jurul pavilionului maritim românesc a condus la revocarea din funcţia de director general al Autorităţii Navale Române (ANR) a liberalului Andrian Mihei. De la momentul revocării acestuia, în luna mai, şi până în prezent, la conducerea instituţiei nu a fost numit nimeni. E drept, conducerea interimară a ANR a fost preluată de adjunct, în persoana lui Liviu Cazan.
Totuşi, în acest interval, au fost vehiculate mai multe nume, inclusiv cel al lui Eugen Olteanu, fost director, pentru doar câteva luni, al ANR.

Mai nou însă, potrivit unor surse, fostul director al Petromin, Mihai Andrei, este curtat pentru şefia ANR. Mihai Andrei este comandant de cursă lungă, fost căpitan şef al Căpităniei Portului Constanţa. El a fost, de asemenea, directorul general al Companiei de Navigaţie Maritimă „Petromin”. Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână de când lui Andrei i s-a propus această funcţie, se pare că el nu s-ar fi lăsat convins însă. Probabil că delicata problemă a pavilionului maritim cântăreşte greu în luarea unei decizii. Altminteri, şefia ANR n-ar fi chiar de neglijat.

Amintim că, potrivit unui protocol mai mult încălcat decât respectat în USL Constanţa, conducerea ANR a revenit liberalilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii