Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Alexandrescu, noul sef de la Autoritatea Rutiera Romana

ro

29 Aug, 2009 01:43 4588 Marime text

cap_3.jpgIeri, în locul fostului director coordonator al Autorităţii Rutiere Române, Marian Butnaru, retrogradat din funcţie, a fost numit Ion Alexandrescu, angajat în cadrul instituţiei din 2003. Acesta deţine funcţia de inspector de specialitate de trafic, gradul I.

Noul director susţine că nu a fost promovat în funcţie datorită „susţinerii" pe care ar avea-o din partea PSD-ului, căruia i-a revenit, în urma împărţirii dintre PSD şi PD-L de la începutul anului, ARR-ul, ci în urma unei „decizii tehnice" date de la Ministerul Transporturilor, în cursul dimineţii de ieri. „Nu m-a contactat nimeni de la PSD, nu am fost numit în baza unei susţineri politice pe care am avut-o, ci datorită Ordonanţei 37, care stipulează că nu se mai pot face angajări. Astfel, cei din PSD nu au mai putut să-l instaleze în funcţie pe cel pe care îl aveau pregătit. Eu am fost rechemat din concediu şi numit în funcţie. Probabil că, peste un an, când valabilitatea Ordonanţei va expira, va fi numit cel de drept pe locul meu", ne-a declarat Alexandrescu. Cât despre posibilitatea ca să ajungă sub aripa pesedistă, şeful ARR nu a exclus posibilitatea, mai ales că este membru al formaţiunii în cauză încă din 2001. „Dacă mi se va face această propunere, probabil am să mă gândesc la această posibilitate", a completat Alexandrescu.

În ceea ce-l priveşte pe fostul şef, Marian Butnaru, cel care a primit decizie definitivă şi irevocabilă de la Ministerul Transporturilor, de retrogradare din funcţie, Alexandrescu susţine că a rămas în cadrul instituţiei pe funcţia de inspector. „În cadrul Agenţiei Constanţa au fost probleme. După cum ştiţi, a primit ordin de la Ministerul Transporturilor, însă, momentan, este în concediu medical", a mai adăugat şeful ARR.

{mos_ri:Ion Alexandrescu,ARR}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Tase 30 Aug, 2009 16:00 Felicitari d-lui Ion Alexandrescu ptr promovare si ii dorim sa ramana acelasi OM pe care-l cunoastem!!!
  • Stiu tot ,dar spun cate putin 29 Aug, 2009 03:30 Felicitari d-lui Ministru Pistru si d-lui Director General Vasile Rapea din cadrul Ministerului Transporturilor, ca au avut curajul sa taie capul si tentaculele CARACATITEI ce se instalase la ARR Constanta. Daca in tara asta ar fi conducatori atat de ,,curajosi" sa faca ordine in institutiile statului, pe care le conduc, am scurta ,,prezicerile" regretatului BRUCAN ,,ca ne vom reveni peste 20 de ani" D-le Ministru BERCEANU va felicitam pentru gestul,pe care l-au facut cei doi subordonati ai d-vstra.