Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Huţucă, foarte aproape de candidatura pentru preşedinţia PNL Constanţa

ro

08 Feb, 2017 00:00 1757 Marime text
Bogdan Huţucă, deputat PNL, se gândeşte foarte serios să-şi depună candidatura pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal Constanţa la alegerile interne.
 
„Sunt blocat de aproape trei săptămâni la Bucureşti la discuţiile pe buget, nu am apucat să mai ajung la Constanţa, însă abia aştept să vin acasă. Vreau să discut cu primarii, cu consilierii judeţeni şi cu cei locali şi dacă voi sesiza că există din partea lor dorinţa să construim împreună o echipă, voi candida. Fără echipă însă, nu are rost să candidezi“, ne-a declarat deputatul constănţean.
 
La bursa zvonurilor se vorbeşte tot mai mult de Bogdan Huţucă, printre cei mai vechi directori ai Fiscului din Constanţa, personaj cu puternice conexiuni la Bucureşti, unde activează în cadrul Ministerului de Finanţe. Potrivit surselor apropiate liberalilor constănţeni, Huţucă, actual parlamentar şi fost prefect al judeţului Constanţa, nu ar zice nu unei candidaturi pentru preşedinţia PNL Constanţa.
 
În 2012, Huţucă devenea prefectul judeţului Constanţa. În acelaşi an, a fost propulsat director al Direcţiei Legislaţie Cod Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, funcţie pentru care i s-a prelungit detaşarea de la conducerea Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa în mai multe rânduri şi pe care o ocupă şi la ora actuală, la mult timp după ieşirea PNL de la guvernare.
 
În 2007, Huţucă a fost numit şef interimar al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa (DGFP), iar peste un an devenea director executiv al DGFP. Bogdan Huţucă este cunoscut şi pentru buna relaţie cu vechii PNL precum, Ovidiu Cupşa sau Puiu Haşotti, ceea ce ar putea duce la o normalizare a relaţiilor din organizaţie, Cupşa fiind printre liberalii care au demisionat din funcţiile politice, nemulţumit fiind de „mişcările“ actualei conduceri a filialei.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii