Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:30 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Filiala Constanţa a PNL şi-a achitat datoriile de zeci de mii de lei către Centru PNL deschide lista la Senat, foştii PDL-işti, la Camera Deputaţilor

ro

16 Sep, 2016 00:00 1377 Marime text
Comisia de Unificare a PNL, întrunită în această săptămână, a decis ca mandatele eligibile de la alegerile parlamentare să fie împărţite după formula de la scrutinul local. Mai exact, s-ar fi făcut o repartizare între vechiul PNL şi fostul PDL. Astfel, locul 1 la Senat ar reveni vechiului PNL, în timp ce primul de la Camera Deputaţilor ar fi atribuit fostului PDL.
A doua poziţie de la deputaţi ar aparţine vechiului PNL, iar cea de-a treia, ex-PDL-ului, ne-au precizat surse din PNL.
 
Prin acest algoritm, conducerea PNL încearcă să prevină escaladarea luptelor interne din interiorul filialelor și să mobilizeze liberalii pentru campania ce va urma.
 
Totodată, în şedinţa de Birou Permanent Naţional din această săptămână, liderilor de filiale li s-a adus la cunoștință şi ținta pe care trebuie să o atingă la viitorul scrutin, respectiv 30%. Excepţie fac doar judeţele din Ardeal.
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, spune că nu are cunoştinţă despre acest algoritm de repartizare a mandatelor pe listele pentru parlamentare, întrucât această discuţie nu ar fi avut loc în BPN.
 
Precizăm că din Comisia de Unificare fac parte doar 12 membri ai PNL. În schimb, Dragomir spune că în BPN a fost desemnat un secretariat tehnic care se va ocupa de pregătirea alegerilor. L-am întrebat pe şeful PNL dacă a vorbit cu cei din conducerea centrală despre propunerea sa - exprimată la Constanţa, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean - ca niciun parlamentar (constănţean) din actuala legislatură să nu se mai regăsească pe listele de la toamnă. Dragomir a mai menţionat că a avut o discuţie privată cu copreşedintele PNL Alina Gorghiu despre propunerea, care ar fi agreat această variantă, el precizând că propunerea nu se va răsfrânge la nivel naţional şi probabil nici pe plan local, cel puţin nu înainte de a fi supusă unui vot în organizaţie.
 
În altă ordine de idei, potrivit unor surse din interiorul Partidului Naţional Liberal, filiala judeţeană Constanţa şi-ar fi achitat integral datoriile din cotizaţii, datorii care se ridicau la câteva zeci de mii de lei.
 
După şedinţa comisiei de unificare din luna august, liberalii lăsau să se înţeleagă că organizaţiile care nu îşi plătesc datoriile nu vor putea să propună candidaţi la parlamentare. În luna august, Constanţa se afla printre filialele care înregistrau restanţe la plata cotizaţiilor, alături de filiale precum Botoşani, Covasna, Harghita, Iaşi, Mureş.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii