Consilierii locali s-au poticnit in fundatura
Consilierii locali s-au poticnit in fundaturaRâsul a cuprins ieri sala în care se desfăşoară şedinţele de Consiliu Local, după ce PNL-istul Ovidiu Cupşa a remarcat că denumirea propusă pentru una dintre străzile din Palazu Mare nu... se cade.
Hotărârea prevedea denumirea a patru străzi, dintre care una ar fi primit numele de fundătura Năvodului. Cupşa nu a mai răbdat şi a spus: „Una dintre ele se numeşte fundătura nu ştiu cum. Nu e frumos". „Care dintre ele, că sunt mai multe fundături", au întrebat funcţionarele din primărie. Intervenţia liberalului a stârnit hohote de râs în sală. Primarul Radu Mazăre a aprobat, însă, amendamentul, iar de acum înainte, strada se va numi Prelungirea Năvodului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp