Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:33 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali din Techirghiol au votat pentru rectificarea bugetului

ro

16 Nov, 2012 01:11 1924 Marime text
techirghiol_adrian_stan.jpgAleşii locali din cadrul Primăriei Techirghiol s-au întrunit, ieri, în şedinţă de Consiliu Local. Pe ordinea de zi au fost 30 de proiecte de hotărâre, toate iniţiate de primarul Adrian Stan. Printre proiectele de pe ordinea de zi amintim: rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului Techirghiol în vederea alocării unor sume de bani pentru racordarea reţelelor de alimentare cu GPL pentru Casa de Cultură şi Grădiniţa Pinocchio (66.000 de lei), extindere reţea iluminat public zona A 202, cheltuieli pentru organizarea Crăciunului şi revelionului, dar şi achiziţionarea de materiale pentru sezonul rece. De asemenea, consilierii au mai avut de analizat şi de dezbătut următoarele proiecte: aprobarea preţului de vânzare la unele imobile şi terenuri, aprobarea noilor indicatori tehnico-economici din cadrul proiectului ADI Apă - Canal, reactualizarea patrimoniului privat al oraşului Techirghiol. Un alt proiect, pentru care consilierii şi-au dat votul a fost cel privind încheierea unui contract de asociere în vederea înfiinţării unei plantaţii de sălcii energizante în scopul stabilizării malului Lacului Techirghiol. Nu în ultimul rând, ordinea de zi a mai inclus şi proiectul de hotărâre privind aprobarea atribuirii de denumiri de străzi, proiectul privind acordarea unui ajutor financiar, dar şi proiectul privind aprobarea încheierii de către SC RAJA SA a unor contracte pentru executarea de parcuri hibride pentru obţinere de energie neconvenţională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii