De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
05:38 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Câştigătorii Cupei Cleopatra şi-au luat premiile

ro

26 Jun, 2015 00:00 746 Marime text
Începând cu data de 24 iunie, s-a desfăşurat Cupa Cleopatra la mini rugby pe plajă. Competiţia a avut loc pe plaja Cazino din Mamaia şi a reunit 14 echipe, la trei categorii de vârstă. Turneul a fost reluat ieri, la ora 9.30, şi s-a încheiat cu festivitatea de premiere.

Clasamentul final a fost următorul: la categoria U10, pe primul loc s-a clasat Victoria Cumpăna, pe locul doi, RC Braşov, iar pe cea de-a treia poziţie, Perla Murfatlar. La categoria U12, prima poziţie a fost ocupată de RC Antonio Jr. Bucureşti, a doua, de Victoria Cumpăna, iar ultima poziţie pe podium a fost ocupată de Muschetarii Mihail Kogălniceanu. La categoria U14, Muschetarii Mihail Kogălniceanu s-au clasat pe primul loc, fiind urmaţi de LPS Focşani şi de CSO Ovidiu. S-au acordat şi premii speciale - pentru cel mai tehnic jucător, cel mai bun placheur, cel mai bun marcator şi cel mai tânăr jucător.

Cei mai tehnici jucători au fost desemnaţi Matei Ionescu, de la Perla Murfatlar, la categoria sub 10 ani, Ştefan Stoleru, de la RC Braşov, la categoria sub 12 ani, şi Robert Grit, de la Muschetarii Mihail Kogălniceanu, la categoria sub 14 ani. Cei mai buni placheuri au fost Alexandru Panait, de la Victoria Cumpăna, la U10, Bebe Paraschiv, de la Muschetarii Mihail Kogălniceanu, la U12, şi Alexandru Pavel, de la LPS Focşani, la U14. Cei mai buni marcatori au fost Cezar Damian, de la RC Braşov, la categoria sub 10 ani, şi Florentin Păun, de la RC Antonio Jr. Bucureşti, la sub 12 ani. Au mai fost acordate două premii: unul pentru cel mai tânăr jucător, câştigat de David Pătru, la categoria U12, şi unul pentru cel mai bun jucător, adjudecat de Cosmin Petcu, de la CSO Ovidiu, la categoria U14.
 
Mihnea DULAMĂ, student al Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“ Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii