De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:10 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Miruri, biruri şi o educaţie care supravieţuieşte (încă) din fondul clasei

ro

29 Aug, 2016 00:00 1372 Marime text

 
Aşteptăm cu nerăbdare să înceapă şcoala. Văd că supermarketurile s-au umplut de acuarele şi penare, de zici că nu fac altceva copiii noştri decât să picteze toată ziua la şcoală, de zici că trăim în ţara care respectă drepturile de autor ale pictorilor, ba mai mult, îi şi plăteşte.

Da, în sfârşit, dacă n-ar fi supermarketurile, nici n-am şti că peste două săptămâni începe şcoala. Se pare că cea mai mare grijă a educatorilor şi a profesorilor din ziua de azi este să asigure la clasele la care predau necesarul pentru a-şi desfăşura orele cum trebuie. Necesar care constă în cretă, burete de şters tabla, faţă de catedră (că nu se mai păstrează, ca pe vremuri, de la celelalte generaţii de elevi), pernuţă pentru scaunul profesorilor etc. Toate pentru bunul mers şi marele confort al educaţiei. Pentru că, să recunoaştem, a fi profesor în ziua de azi nu este deloc confortabil. (Asta dacă nu se trezeşte cineva - de obicei aceia care erau numiţi „repetenţii din spatele clasei” - să vocifereze că ce, bă, ce fac profesorii 4-5 ore la şcoală? Mai vor şi bani?)
 
Aşa că, în prima şedinţă cu părinţii aşteptăm să se discute, ca de obicei, despre fondul clasei, nu neapărat despre viitorul copiilor. Ce-i ăla? Şi-aşa acest viitor este destul de incert, ce rost are să le dăm iluzii părinţilor (unora dintre ei) care încă mai cred că „dacă ai carte ai neapărat şi parte”? În ziua de azi, dacă ai cretă la tablă, e ceva.
 
Iar dacă părinţii, după ce îşi ajută copiii la teme (date încă din a doua zi de şcoală), mai au forţă să riposteze sau să chestioneze acest necesar sau fond al clasei, plus fondul şcolii, bine, dacă nu, iară bine. Oricum ar fi, vor fi nevoiţi să se cotrobăie prin buzunare sau să se împrumute până la salariul următor, ca să fie şi copilul lor în rândul celorlalţi.
 
Educaţia costă. Peste tot în lume, nu numai în România. Numai că, dacă în alte părţi ale Europei aceste costuri şi taxe sunt la vedere şi apar abia după învăţământul liceal, la noi educaţia se cuantifică în tot felul de miruri, pentru că, altfel, educatorul n-o să-şi aplece în veci atenţia asupra odraslei tale. Mai sunt mirurile de Crăciun, că tot se apropie, mirurile de 8 Martie, mirurile de sfârşit de an, de despărţire, de revedere, de draci şi de laci.

Cunosc îngrijorările propriilor mei părinţi atunci când se apropia o sărbătoare de-asta în care trebuia să-ţi arăţi respectul faţă de învăţătoare sau diriginte, măcar cu un buchet de flori, dar parcă mai trebuia ceva, ca să fie copilul în rândul lumii. Să nu se facă de râs. Să nu rămână mai prejos.
 
Cunosc şi discuţiile anumitor profesoare de prin cancelarii (în fapt, nişte viespare în care numai binele copilului nu se discută) care, atunci când se apropia un eveniment de înălţare „a respectului”, începeau să trepideze la gândul unui fierbător de cafea, că dacă le atingeai puţin, începeau să scoată cafea pe nări.

Sau aruncau aluzii mamelor care întrebau şi ele cum puteau, mai discret, mai cu capsa pusă, ce şi-ar dori de Moş Crăciun sau de 8 Martie. Că nu se poate să nu existe o mamă de-asta care să nu facă şanţ pe holurile şcolii sau ale grădiniţei, cu iniţiative nefireşti, spre disperarea celorlalţi părinţi.
 
Şi-apoi, ani mai târziu, când am luat cunoştinţă de alte sisteme de învăţământ, povestea unei românce mutate în Spania m-a luat prin surprindere. Îşi înscrisese copilul în clasa I şi, obişnuită fiind cu gesturile drăguţe, a cumpărat un buchet superb de flori pentru învăţătoare. Aceasta din urmă i l-a refuzat, pe motiv că nu vrea să se expună în faţa elevilor şi a părinţilor ca un om care primeşte (ceva) şi face favoritisme. Asta chiar e lipsă totală de respect faţă de profesia ei, a mai spus spanioloaica, înfierbântată că i-ar putea trece cuiva prin cap că poate fi cumpărată.
 
Cam aşa se măsoară respectul prin alte părţi. Înveţi, eşti preţuit pentru rezultatele tale, nu reuşeşti să te ridici la nivelul celorlalţi elevi din clasă, eşti ajutat. Niciodată favorizat sau anulat ca individ, în funcţie de situaţia materială.

Până când vom învăţa acest exerciţiu fundamental de decenţă, vom avea doar o educaţie care supravieţuieşte (încă) din fondul clasei.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii