Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:34 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Raluca Damian, voluntarul anului 2014 la Constanţa „Este esenţial să fii om. Un om printre oameni“

ro

13 Dec, 2014 00:00 10051 Marime text
Raluca Damian, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a fost desemnată voluntarul anului la Gala Voluntarului 2014 Constanţa şi, totodată, cel mai popular voluntar. A început să facă voluntariat în clasa a IX-a şi, de-a lungul timpului, s-a implicat în numeroase activităţi umanitare, a organizat ateliere de creaţie pentru copii şi a fost aproape de persoanele cu dizabilităţi. În prezent, Raluca este trainer şi membru în board-ul TEAM (Together Everyone Achieves More).

Ce presupune munca de voluntariat şi ce satisfacţii îţi oferă? Cât de importante sunt implicarea civică, responsabilitatea socială şi dorinţa de a-l ajuta pe celălalt? Cum poate schimba voluntariatul societatea secolului XXI? Am discutat despre aceste aspecte cu Raluca Damian, voluntarul anului 2014 la Constanţa.

Ce anume te-a determinat să începi să faci muncă de voluntariat?

Nu m-a determinat nimic la început, ci doar după ce am intrat în miezul problemei am observat ce beneficii poate aduce voluntariatul şi mă refer aici mai ales la dezvoltarea personală. Am constatat că o persoană se poate schimba foarte mult într-un mediu propice. Eu personal m-am schimbat destul de mult şi acum, la rândul meu, vreau să-i ajut şi pe ceilalţi să evolueze.

Care este prima acţiune la care ai participat în calitate de voluntar?

Se întâmpla când eram prin clasa a III-a sau a IV-a, când am luat parte la o acţiune de ecologizare pe plajă. Am avut un feedback bun de la oamenii care făceau plajă, care au apreciat munca noastră.

A existat ceea ce am putut numi o călătorie iniţiatică, o experienţă care te-a marcat, care te-a schimbat?

În clasa a IX-a, la începutul vacanţei de vară, am plecat împreună cu doi prieteni pentru zece zile în Moldova. M-au impresionat acolo ospitalitatea şi bunăvoinţa oamenilor. Am mers în trei localităţi: Codăeşti, Fălticeni şi Crucea. Am dormit în cort, într-o sală de sport, chiar şi pe o masă şi, bineînţeles, şi în casele primitoare ale prietenilor noştri de acolo. Am mâncat mâncărurile lor tradiţionale, am derulat împreună diverse activităţi şi ne-am simţit extrem de bine.
În Codăeşti am făcut ore de joacă cu persoane cu dizabilităţi, în Fălticeni am făcut teambuilding-uri împreună cu voluntarii de acolo. Seara ne uitam la filme proiectate pe o casă. Am mers la bâlci, unde ne-a prins ploaia, aşa că am avut ture duble în toate maşinuţele şi caruselele.
Mama a acceptat cu greu plecarea mea, eu fiind destul de mică la vremea respectivă. Îi mulţumesc pentru că m-a lăsat, am avut şansa să cunosc oameni noi, să văd şi alte locuri şi pe mine personal experienţa m-a deschis foarte mult şi am devenit dornică să cunosc mai multe.
Nu a fost deci doar o călătorie, ci o călătorie care m-a iniţiat în arta cunoaşterii.

Câţi tineri ai reuşit să convingi de-a lungul timpului să ţi se alăture în ceea ce faci?

Nu pot să dau un număr exact, sunt foarte mulţi. Cu cei mai mulţi dintre aceştia am luat contact direct. Trebuie totuşi să spun că am avut ocazia să transmit altor tineri din experienţa pe care am acumulat-o, iar ei, la rândul lor, au dăruit-o altora.

În prezent, eşti membru al board-ului TEAM. Care au fost etapele pe care le-ai parcurs până acum?

La început, am luat parte la un curs de debutanţi în cadrul proiectului „Să învăţăm să ne jucăm“, iar apoi am făcut un curs de începători, ulterior de avansaţi la Asociaţia Grupurilor Locale de Tineret (AGLT). Anul acesta, am pus bazele Asociaţiei Together Everyone Achieves More (TEAM), în al cărui board sunt membru şi trainer. Am deschis această asociaţie, pentru că oferă o gamă mai variată de activităţi: ore de joacă, workshop-uri cu diverse tematici, tabere naţionale şi cursuri, atât vara, cât şi iarna, acţiuni alături de persoanele cu dizabilităţi, poveşti animate, fundraising, teambuilding-uri, acţiuni de ecologizare, acţiuni umanitare şi altele.

Cum se descurcă din punct de vedere financiar un ONG?

Fiind o asociaţie nouă, nu avem la acest moment un sponsor principal. Suntem susţinuţi de primării, de părinţi, de şcoli, de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi colectăm cei 2% din impozitul pe venit. Bineînţeles, avem şi proiecte cu finanţare. Deci, pot spune că ne descurcăm cum putem, dar recunosc că este loc de mai bine. Ajutorul oferit de un sponsor contează enorm.

Te-ai confruntat, în experienţa ta de voluntar, cu vreo situaţie-limită, cu vreun caz care te-a impresionat în mod deosebit?

Nu aş putea spune că a existat o experienţă anume care să mă fi pus într-o situaţie-limită. Îmi amintesc însă de momentele petrecute alături de persoane cu dizabilităţi. Am observat atunci că ele nu au o dizabilitate sufletească şi că, dacă le oferi puţin din atenţia şi din timpul tău, ele te vor trata cu afecţiune. Este trist că lumea se fereşte să ia contact cu aceşti oameni, deoarece, chiar dacă au o suferinţă, asta nu înseamnă că trebuie să ne ferim de ei şi că nu merită şi ei atenţia noastră.

Ce rol au familia şi şcoala în viaţa unui tânăr care face voluntariat?

Familia mea a observat că sunt foarte pasionată de voluntariat şi m-a susţinut mereu în tot ceea ce mi-am propus să fac. În ceea ce priveşte şcoala, îi mulţumesc în mod special directorului Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“, domnul profesor Vasile Nicoară, pentru că mă susţine, apreciază ceea ce fac şi, cu ajutorul dumnealui, reuşesc să implic şi liceul la care învăţ în diferite acţiuni.

Ai fost desemnată voluntarul anului 2014 la Constanţa. Care este „reţeta“ unui astfel de succes? Există un secret?

Până cu două, trei săptămâni înainte de gală, nu îmi imaginam că mă voi număra printre voluntarii nominalizaţi. De-a lungul acestui an, am participat la activităţi din pură plăcere şi din dorinţa de a schimba ceva. E destul de greu să fii ales voluntarul anului, fiindcă sunt foarte mulţi voluntari care merită acest titlu şi fiecare acţionează în felul său, în activităţile care îl caracterizează, în care se regăseşte. În concluzie, nu există o reţetă scrisă, este ceva ce vine din interior şi dacă tu îţi doreşti doar titlul de voluntarul anului, fără însă a face ceva pentru a-l merita, înseamnă că, de fapt, nu eşti voluntar.

Cât de mult contează, în opinia ta, responsabilitatea, implicarea socială?

Foarte mult. Trebuie să înveţi să fii responsabil pentru acţiunile tale şi, desigur, şi pentru urmări. Responsabilitatea te defineşte ca om.

Crezi că voluntarii pot schimba Constanţa, România, societatea actuală?

Cred cu tărie că voluntarii pot schimba societatea actuală, pentru că majoritatea sunt la o vârstă fragedă şi au o altă perspectivă asupra lucrurilor. Voluntarii de astăzi, implicaţi şi responsabili, sunt adulţii de mâine, cei care, prin acţiunile lor, pot schimba în bine lumea în care trăim.

Cât de important este să îi ajutăm pe cei aflaţi în nevoie? Crezi că iubirea faţă de aproapele îi şi ne poate salva?

Este foarte important să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie. Şi noi, la rândul nostru, am fost ajutaţi. De asemenea, e important să fim altruişti, să avem grijă unii de alţii, pentru că doar aşa putem creşte împreună. Toată lumea îşi doreşte o societate mai bună, doar că nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Mulţi oameni nu reuşesc să treacă peste aparenţe şi nici peste ideile lor preconcepute atunci când este vorba despre ajutorul pe care trebuie să-l acorde unui semen.
Sunt puţini oamenii care au răbdare, dispoziţie, interes să afle povestea adevărată a unui om aflat în suferinţă, în necaz. Nu avem de unde să ştim cum a ajuns un om într-o situaţie anume, prin ce a trecut, ce sacrificii a fost nevoit să facă. Poate că cerşetorul de azi a fost, în trecut, un medic care şi-a pierdut familia, un inginer care şi-a pierdut speranţa, un arhitect care nu-şi mai găseşte scopul. Este esenţial să fii om. Un om printre oameni.
Realitatea acestor zile este marcată de politicieni. Din păcate, aceştia din urmă urmăresc doar interesul propriu şi uită de moralitate. Ei câştigă o funcţie şi bani, dar uită de cei care i-au ajutat să ajungă unde sunt acum.
Ajutorul oferit celorlalţi ne defineşte ca oameni, fiindcă ne arată cine suntem, de fapt. Îmi doresc să nu ne oprim din a da mai departe tot ce am învăţat.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii