Ultraj Ionuț Vanghelici, dus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv
Ultraj: Ionuț Vanghelici, dus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv
07 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3647
Marime text
Constănţeanul Ionuț Vanghelici, cunoscut drept apropiat al renumiţilor Cristian Gherghișan, Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, şi Petrică Tomescu, zis Frumuşelul, a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv. El este cercetat pentru ultraj după ce, vineri seara, pe raza municipiului Constanţa, la un filtru rutier, ar fi refuzat să se legitimeze şi ar fi tras de hainele unui poliţist. Aşa cum menţionam mai sus, cunoscut drept apropiat al lui Petrică Tomescu, zis Frumuşelul, Ionuţ Vanghelici a şi fost condamnat, alături de acesta, la doi ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în completul format din magistraţii Adriana Ispas, Viorica Lungu şi Dan Iulian Năstase, în data de 18 octombrie 2011, după ce instanţa a ajuns la concluzia că Vanghelici şi ceilalţi suspecţi din dosar ar fi vinovaţi de „lipsire de libertate în mod ilegal“. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii