Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase maşini, grav avariate Gheorghe Slabu, implicat într-un accident rutier de proporţii (galerie foto)

ro

23 May, 2014 00:00 4010 Marime text
În urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanţa, şase maşini au fost grav avariate. În accident a fost implicat şi preşedintele PP-DD Constanţa, Gheorghe Slabu.

În jurul orei 1.30, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, aproape de sensul giratoriu, chiar în faţa unei farmacii, un autoturism a lovit violent cinci maşini parcate regulamentar. Potrivit poliţiştilor, bărbatul care se afla la volanul maşinii ce a provocat accidentul a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu cinci autoturisme parcate. În urma accidentului, șoferului, în persoana preşedintelui PP-DD Constanţa, Gheorghe Slabu, i-a fost acordat primul ajutor de către un echipaj de medici sosit la faţa locului cu o ambulanţă. De asemenea, rezultatul testului pentru consumul de alcool a fost negativ. Gheorghe Slabu a declarat că i s-a făcut rău, motiv pentru care a pierdut controlul volanului.
„Azi-noapte, mă deplasam pe bulevardul 1 Decembrie. Când am ajuns în dreptul sensului giratoriu, farurile unei maşini care venea din sens opus m-au orbit. Cred că nici maşina nu a mai răspuns comenzilor mele şi de asemenea mi s-a făcut rău, întrucât mi-am revenit când deja fapta era produsă. În ultima vreme m-am simţit foarte rău, în ultimele zile am fost internat în spital şi pentru probleme cardiologice şi pentru probleme neurologice. Stresul şi oboseala m-au răpus, munca din campania electorală este solicitantă. În prezent, sunt internat în Spitalul Judeţean, pe Secţia de ORL“, a declarat Gheorghe Slabu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii