Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii Anticorupţie acuză - „trafic de influenţă” Începe judecata lui Andrei Cristian Militaru

ro

28 Mar, 2014 00:00 1533 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa nu vor reface rechizitoriul dosarului în care Andrei Cristian Militaru, şeful Serviciului Activitate Comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului Constanţa (la momentul trimiterii în judecată), este acuzat de trafic de influenţă.
 
Decizia a fost luată, ieri, de Tribunalul Constanţa, instanţa care a stabilit şi primul termen al procesului, acesta fiind 16 aprilie. Procurorii DNA susţin că Militaru, „în perioada iulie 2013 - 2 septembrie (...), a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale din Constanţa, prin intermediar, suma totală de 2.900 de euro, redusă ulterior la 2.400 de euro”. În schimbul banilor, Andrei Cristian Militaru ar fi lăsat să se înţeleagă că „îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei municipiului Constanţa competenţi să elibereze, cu celeritate, trei autorizaţii de funcţionare pentru comerţul stradal. Autorizaţiile fuseseră solicitate de denunţător pentru locaţii situate pe domeniul public al Municipiului Constanţa”, se mai arată într-o informare DNA. Andrei Cristian Militaru a fost cercetat în acelaşi dosar cu un funcţionar public în cadrul Serviciului de Impozite şi Taxe, Cătălin Lupu. La începutul acestui an, Lupu a fost condamnat pentru trafic de influenţă în forma continuată la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii