De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:09 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Preşedintele suspendat, arestat la domiciliu Consiliul Judeţean Constanţa a adus atingere independenţei sistemului judiciar (rechizitoriu)

ro

20 Mar, 2015 00:00 619 Marime text
Judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a admis, ieri, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa cu privire la prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Drept urmare, magistratul a dispus prelungirea măsurii preventive anterior precizată pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22 martie şi până la 20 aprilie. Lucian Lică a respins, ca nefondată, cererea şefului suspendat al CJC de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Nicuşor Daniel Constantinescu este judecat în arest la domiciliu pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa. Dosarul se află pe masa judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa. Tot sub această măsură este cercetat şi de către DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată) şi tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.

Citeşte şi

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


De menţionat că, în dosarul CMZ-ului, ieri, Constantinescu a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, potrivit unor surse judiciare, însă cererea a fost respinsă de Iulia Cezara Suciu.
 
Acuzațiile care i se aduc lui Nicușor Constantinescu
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că, în şedinţa de ieri, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile cuprinse în comunicatele de presă din data de 19.06.2014, respectiv 23.06.2014, emise în spaţiul public de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi de Consiliul Judeţean Constanţa, referitoare la măsurile din dosarul penal privindu-l pe inculpatul Nicuşor Constantinescu, preluate de mass-media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar. „Inspecţia Judiciară a fost sesizată în vederea efectuării verificărilor privind conţinutul comunicatelor de presă menţionate de conducerea Consiliului la data de 24.02.2015. Plenul Consiliului a apreciat că emiterea în spaţiul public a celor două comunicate de presă de către instituţii publice administrative a avut ca rezultat o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cu consecinţa afectării imaginii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a instanţei judecătoreşti care a dispus măsura arestării şi a magistraţilor care au instrumentat dosarul, dar şi a independenţei sistemului judiciar“, conform CSM.
 
În acest context, readucem în atenţie comunicatul CJC, prin care instituţia informa: „Solicitarea DNA de a cere arestarea preventivă pentru 30 de zile şi încuviinţarea acesteia de către Tribunalul Bucureşti nu este altceva decât o încercare disperată de a aduce în spaţiul public un alt scandal de presă, care să îl pună în umbră pe cel iscat de fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu“. „Din păcate, aceste jocuri de culise nu ţin cont de viaţa unui om, care, prin această decizie, este condamnat la moarte, Nicuşor Constantinescu urmând ca în Statele Unite ale Americii sa fie supus unui proces de radioterapie, singurul care îi poate oferi speranţa la viaţă“, potrivit aceluiaşi comunicat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii