Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:52 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O săptămână de la tragedia din Mamaia „Lecţiile cele mai importante le învăţăm cu ochii în lacrimi şi cu inima în genunchi“

ro

11 Mar, 2016 00:00 3779 Marime text
Ieri s-a împlinit o săptămână de la tragicul accident produs în staţiunea Mamaia, în zona „La Butoaie“. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina, un Ford Focus, aproape s-a încolăcit în jurul stâlpului. În autoturism se aflau patru tineri, doi băieţi şi două fete.
 
Băieţii, care se aflau pe locurile din faţă, au murit. Este vorba despre Adrian Bîcu şi Emanuel CoromaIoana Dima şi Veronica Anabella Vezeteu, cele două tinere care se aflau pe locurile din spate, au fost grav rănite în accident, ele fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
 
Înmormântarea lui Adrian Bîcu şi a lui Emanuel Coroma, tinerii care au murit în accidentul din Mamaia, din zona Butoaie, a avut loc duminică, la Năvodari. Sute de persoane au dorit să îi conducă pe ultimul drum şi să fie alături de familiile îndoliate.
 
Mesajele de condoleanţe apar încă şi acum pe reţeaua de socializare Facebook. Redăm câteva dintre acestea, cu precizarea că ortografia şi punctuaţia aparţin celor care au postat.
 
„Dumnezeu să îi odihnească în pace!“
 
„Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească!!! Putere părinţilor să treacă peste durerea incomensurabilă prin care trec!!!“
 
„Dumnezeu să vă aibă în pază dincolo unde v-aţi dus două suflete frumoase au dispărut dintre noi Dumnezeu să va ierte!“
 
„Doi tineri frumoşi, mare păcat“
 
„Păcat! Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească! Durerea părinţilor nu poate fi alinată dar le doresc tăria să treacă peste această încercare.”

Starea fetelor implicate în accident

Ioana Dima şi Veronica Anabella Vezeteu, cele două tinere care se aflau pe locurile din spate ale maşinii, sunt monitorizate în permanenţă de personalul medical.
 
Veronica Anabella Vezeteu a postat un mesaj pe Facebook, dedicat Ioanei Dima: „Ai trecut peste ce era mai greu, acum, un etaj ne desparte şi zilele următoare vom împărţi acelaşi salon şi într-o lună maxim îţi jur ca ieşim la cafea, cum ne place nouă!“
 
Comentariile încurajatoare pentru cele două tinere au curs neîntrerupt. Redăm câteva dintre acestea, cu precizarea că ortografia şi punctuaţia aparţin celor care au postat.
 
„Bravo vouă! Felicitări, fiţi puternice în continuare!!! Să ieşiţi cât mai repede!! Însănătoşire grabnică!“
 
„Aşa, Anabella, fiţi tari şi dă-i din puterea ta şi Ioanei!!!“
 
„Multă multă sănătate! Nu o cunosc personal, dar îi doresc tot ce e mai bun şi multă sănătate şi noroc de acum încolo! Te pup, #Anabella!“
 
„Însănătoşire grabnică! Haideţi acasă, fetelor!“
 
„Felicitări fetelor! Multă sănătate şi însănătoşire grabnică! Vă aşteptăm acasă“
 
„Însănătoşire grabnică la amândouă... mă bucur că aţi trecut de starea critică... Dumnezeu să vă ajute!“
 
„Aveţi câte o VIAŢĂ NOUĂ de trăit... cu paşi mici dar siguri şi doar ajutate, iar ce e mai important NICIODATĂ NU o să fiţi singure! Toţi cei dragi vă sunt alături! Acum e vorba de timp şi recuperare. Sănătate şi optimism“
 
„Însănătoşire grabnică!! Multă sănătate şi multă putere sa aveţi... Aţi arătat până acum că sunteţi puternice aşa trebuie sa fiţi şi de acum încolo!!!“
 
„Felicitări pentru progrese fetelor!!! Sunteţi nişte luptătoare!!“
 
„Cel mai bun medicament îl reprezintă dragostea celor dragi. Primeşte dragostea lor şi nu lua în seamă răutăţile oamenilor. De multe ori, răutatea lor ascunde suferinţe proprii, neîmpliniri şi dezamăgiri şi nu sunt conştienţi că aruncând cu noroi în alţii, nu-şi vor alina durerile şi nici nu îşi vor putea schimba trecutul... nu încerca să-i judeci sau să te justifici în faţa lor, nu-şi merită locul în gândurile şi sufletul tău. Astfel, vei avea mai mult timp pentru acei oameni care sunt mereu alături de tine, indiferent de situaţiile în care te vei afla şi oricât de mari ar fi problemele care te pun la încercare, pentru acei oameni care te iubesc, care se topesc în îmbrăţişarea ta şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă că tu ai rămas aici cu ei. Toţi ar trebui să învăţăm să nu ne mai consumăm atât de mult din cauza celor care ne rănesc şi să ne bucurăm împreună cu cei care ne iubesc şi sunt dispuşi să ne ofere totul. Lecţiile cele mai importante le învăţăm cu ochii în lacrimi şi cu inima în genunchi.
 
Cu toţii ar trebui să realizăm ce reprezintă de fapt viaţa... un fir de aţă. Poate ar trebui să ne trezim şi să deschidem larg ochii. Să învăţăm să ne bucurăm de absolut fiecare zi, fie că e luni, că plouă, că e frig sau că e prea cald. Atât tu, cât şi Ioana, aţi demonstrat tuturor cât de puternice sunteţi. Cu mult optimism şi înconjurate de dragostea celor dragi, veţi reuşi să treceţi cu bine peste încercarea asta. Nu vă temeţi de nimic, ci rugaţi-vă şi aveţi încredere în Dumnezeu, căci El vine întotdeauna în ajutor şi are puterea de a ne şterge lacrimile, atunci când unii oameni ne-ar fi înecat în ele.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andreea 12 Mar, 2016 07:42 Mihai, tragedii sunt la tot pasul. Nu conteaza ca o persoana sufera de vreo boala, sau daca are loc un accident. Iar treaba cu viteza... Daca ai permis, stii ce inseamna sa simti viteza si sa ai un moment in care vrei sa iti testezi limitele. E usor sa vorbesti si sa acuzi, dar nu ei si-au dorit sa treaca prin asa ceva. In momentul in care tie ti-ar fi murit un apropiat din proprie constientizare a situatiei, cred ca nu ai fi mai prejos fata de cei care sunt astazi indoliati. Cei bolnavi de cancer sau de leucemie au o sansa la viata, la sponsorizari etc. Dar cei care sunt perfect sanatosi si li se ia viata intr-o clipita, nu vor mai apuca sa vada lumina zilei urmatoare. Asa ca nu trebuie sa arunci imediat vorbe grele, ci sa te gandesti cu multa atentie la situatia in care se produce un accident.
  • Mihai 11 Mar, 2016 09:18 Ce tragedie?!? Au murit unii care au cautat asta. In zona respectiva nu ai cum sa mergi cu 150 km/h decat daca nu esti normal la cap. Sau doar daca vrei sa mori. Si asa s-a si intamplat. Tragedia este cand moare un copil bolnav de cancer sau leucemie pentru ca nu a avut bani pentru tratament ...nu ca au intrat niste prosti cu masina in stalp. Partea buna a povestii este ca au avut de suferit doar ei si ca nu au lovit o alta masina. Terminati cu vaicarelile pentru niste unii care nu gandesc!