Informaţii noi din dosarul fostului cadru care şi-a împuşcat soţia în cap
Informaţii noi din dosarul fostului cadru care şi-a împuşcat soţia în capCel puţin asta susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform cărora în perioada imediat următoare va fi efectuată o expertiză balistică. Mai mult decât atât, anchetatorii spun că Relia Stroe, soţia fostului angajat al MAI, a fost împuşcată dintr-o poziţie mai ridicată decât cea precizată în declaraţii. Nu este de trecut cu vederea faptul că Anton Gheorghe Stroe a spus în faţa instanţei de judecată că, în jurul orei 23.30, a fost trezit de soţie, care striga că umblă cineva la geam. „Nu am ştiut ce să fac, am luat pistolul, m-am pus în genunchi şi în coate să mă ridic (nr. apărarea a susţinut că suspectul suferă de discopatie lombară şi se ridică greu din pat), moment în care nu ştiu cum s-a apăsat trăgaciul. Când am văzut că a plecat glonţul, am intrat şi mai rău în panică şi am tras un al doilea foc, la mare distanţă de soţia mea", a mai povestit fostul medic veterinar. Presupusele atacuri de panică ar fost susţinute şi de Relia Stroe: „Soţul meu nu este vinovat, eu sunt vinovată. L-am trezit din somn şi l-am speriat, el suferă de atacuri de panică, este vina mea", ar fi declarat femeia în ambulanţa care o transporta la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp