Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cabinetul avocatului Teodor Nita, pradat de hoti

ro

17 Jan, 2004 00:00 2665 Marime text

Bani pentru sarbatori de la magistrati

Un recidivist proaspat eliberat din penitenciar a dat "lovitura" vietii sale * Prefacandu-se ca are nevoie de o consultatie juridica, acesta s-a dus la cabinetul avocatului Teodor Nita * In timp ce astepta pentru a intra la avocat, a vazut ca intr-un sertar se afla o suma mare de bani * El nu a stat prea mult pe ganduri si, profitand de neatentia secretarei, a sustras toti banii * Hotul a fost prins, insa judecatorii au dispus cercetarea sa in stare de libertate

Magistratii de la Judecatoria Constanta au dispus cercetarea in stare de libertate a unui tanar constantean in varsta de 21 de ani, acuzat ca a sustras cateva milioane de lei dintr-un birou de avocatura. Valentin Popiell, un recidivist care se eliberase din Penitenciarul de la Poarta Alba pe data de 25 decembrie 2003, este autorul unei indraznete lovituri, in urma careia a pus mana pe 11 milioane de lei. In timp ce colegii sai "de breasla" se ocupa cu furtul de fier vechi, Popiell si-a demonstrat originalitatea alegand ca loc al loviturii biroul de avocatura amplasat pe bulevardul Mamaia, care-i apartine maestrului Teodor Nita. Politistii constanteni care au fost sesizati in legatura cu acest caz au declarat ca, in dimineata zilei de 9 ianuarie, tanarul a mers la firma de avocatura, chipurile, pentru a se interesa cu privire la anumite probleme personale. La un moment dat, in timp ce astepta in secretariat pentru a intra la avocat, a vazut ca intr-un sertar deschis se afla o mare suma de bani. Profitand de neatentia secretarei, barbatul a reusit sa sustraga banii aflati in sertar si a parasit imediat locul faptei. Ulterior, s-a stabilit ca prejudiciul cauzat prin infractiune se ridica la suma de 11.200.000 lei. Politia a fost anuntata si, pe baza declaratiilor secretarei si a celorlalte persoane aflate la acel moment in anticamera biroului de avocatura, s-a reusit identificarea autorului. Popiell a fost prins in urma cu doua zile, dar banii fusesera cheltuiti, astfel ca prejudiciul nu a fost recuperat. Deoarece tanarul este recidivist, procurorii au inaintat dosarul acestuia Judecatoriei Constanta cu propunerea de arestare preventiva. In urma analizarii, judecatorii au respins "oferta" procurorilor si au dispus cercetarea hotului in stare de libertate. Nemultumiti, procurorii au formulat recurs impotriva acestei decizii la Tribunal, insa pana la inchiderea editiei noastre nu se pronuntasera inca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii