Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:10 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arestat în dosarul „Bani pentru şefi din CJC" Bucureşteanul Eugeniu Mija ar fi vrut să îşi cumpere libertatea

ro

11 Apr, 2012 02:59 1138 Marime text
Mija_Eugeniu_Mija.jpgÎncătuşat la Constanţa pentru că ar fi cerut bani pentru a mitui mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean, particularul Eugeniu Mija, din Capitală, a solicitat instanţei de judecată liberarea pe cauţiune. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, însă, din nefericire pentru solicitant, cererea a fost respinsă de magistraţi. Cu toate acestea, decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanţa.

Aproape de sfârşitul lunii trecute, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au anunţat finalizarea cercetărilor în dosarul „Bani pentru şefi din CJC", totodată trimiţându-i în judecată atât pe Eugeniu Mija, cât şi pe Realini Lupşa, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, dar şi pe Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor. Tribunalul Constanţa a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul Realini Lupşa, pe durata judecăţii cauzei. Aceeaşi instanţă a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, cântăreţul să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată. Fostul partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea nu are voie să deţină, să folosească şi nici să poarte nicio categorie de arme, nu trebuie să se apropie de ceilalţi inculpaţi din cauză şi de martorii precizaţi în rechizitoriu, inclusiv de martorul denunţător Birea Radu, precum şi de persoanele faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu, şi trebuie să nu comunice cu acestea direct sau indirect. Birea Radu este fiul lui Gheorghe Radu, şeful Partidei Rromilor din Drăgăneşti-Olt. De altfel, Radu senior a redactat o scrisoare intitulată „Dom` Nicuşor, de ce ne urăşti? Noi te iubim fără discriminare", unde se spunea că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, ştia despre efectuarea lucrărilor din campania electorală din 2008, şi că ar fi respins facturile pe care i le aduseseră la cunoştinţă primarii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii