Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

agrointel.ro Schimbări pentru PFA, întreprinderi individuale şi familiale. Noile reguli – în vigoare de la 17 ianuarie

ro

25 Oct, 2016 15:23 2132 Marime text
Fermierii care au una dintre formele de organizare PFA, întreprinderi individuale sau familiale trebuie să știe că în funcționarea acestora au intervenit unele modificări. OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale a fost aprobată prin lege, cu modificări şi completări. Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 828/2016 şi va intra în vigoare în data de 17 ianuarie 2017.

Iată principalele modificări pe care trebuie să le rețineți:

Întreprinderi individuale: 


Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 15 zile – majorat astfel faţă de termenul actual de 7 zile – de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale, care are capacitate deplină de exerciţiu, poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării.

În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 20 de zile – majorat astfel faţă de termenul actual de 15 zile –  de la încheierea acordului de constituire.

Persoane fizice:

Notăm condiţiile modificate în care o persoană fizică poate desfăşura una din activităţile prevăzute de ordonanţă:
-A dispărut condiţia de împlinire a vârstei de 18 ani, cu excepţia membrilor întreprinderii familiale ce nu au calitatea de reprezentant, care trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani;

-Nu au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiar-fiscală;

-Au un sediu profesional declarat.

Sediul activităţii

Pentru stabilirea sediului profesional/punctelor de lucru este necesar ca persoana fizică titulară care se autorizează ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, după caz, să prezinteînscrisul care atestă dreptul de folosinţă asupra imobilului cu destinaţie de sediu profesional/punct de lucru.

Dacă la sediul profesional, imobil cu destinaţie de locuinţă, nu se desfăşoară nicio activitate economică, titularul care are dreptul de folosinţă asupra imobilului depune o declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură privată, prin care atestă faptul că la sediul profesional nu desfăşoară activitate economică, în acest caz nefiind necesare formalităţile prevăzute de art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare.

Certificatul de înregistrare

Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege, după caz.

Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare – redus, faţă de termenul de 5 zile prevăzut în prezent pentru certificatul de înscriere de menţiuni –, calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.

Pentru desfăşurarea unei alte activităţi economice decât cele înregistrate în registrul comerţului şi pentru care s-a obţinut autorizarea funcţionării este necesară obţinerea înregistrării/autorizării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Sursa: agrointel.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii