Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:22 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Profitul, înainte de siguranţa clienţilor Culture Pub şi Clubul Colectiv, fără autorizaţii de la ISU (document)

ro

03 Nov, 2015 00:00 2004 Marime text

 
La nici două zile de la tragedia din Club Colectiv, un incendiu a izbucnit la Culture Pub din Constanţa, din zona Casei de Cultură. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 19.30, din cauza unui panou electric suprasolicitat, din primele date, care a luat foc, iar ulterior flăcările s-au extins la întreaga instalație electrică a clubului. Din câte se pare, incendiul a izbucnit în bucătărie, de la panoul electric. Fumul gros a ajuns și la etaj, unde funcționează un casino.
 
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și medicii Serviciului de Ambulanță Constanța au fost la faţa locului. Mult fum, ţipete şi imaginea tragediei din Bucureşti în minte. Cele câteva zeci de persoane prezente au reușit să iasă fără să se producă o busculadă. Din fericire, tragedia de la Bucureşti nu s-a aplicat şi la Constanţa. Niciun constănţean nu şi-a pierdut viaţa.
 
19.31 este ora la care apelul a fost înregistrat la dispecerat. În cinci minute, pompierii au ajuns la faţa locului. Au avut nevoie de alte 60 de minute pentru a lichida incendiul. Flăcările s-au extins repede. „Dacă mai stăteau un minut, mureau ca cei din Bucureşti”, ne-a spus un martor.
 
Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, în ceea ce priveşte clubul Colectiv din capitală, unde vineri noaptea s-a dezlănţuit iadul, IGSU nu a emis nicio autorizaţie: La nivelul IGSU, nu există niciun document, nicio solicitare pentru autorizarea activităţii din locaţia respectivă. Nu era emisă o autorizaţie din partea IGSU“, a declarat acesta, potrivit presei centrale.
 
În cazul Culture Pub din Constanţa, situaţia se prezintă aproximativ la fel, spun reprezentanţii ISU.

Culture Pub NU a solicitat şi NU a obţinut Autorizaţia de Securitate la Incendiu

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, plt. Anca Chiriţă, la Culture Pub, la ultimul control de anul trecut, s-au descoperit mai multe nereguli, printre care şi faptul că nu s-a solicitat şi nu s-a obţinut Autorizaţia de Securitate la Incendiu.

„Anul trecut, în 2014, când a fost ultimul control la această locaţie (n.r. - Culture Pub) de la Casa de Cultură, au fost constatate nouă nereguli şi au fost aplicate nouă sancţiuni, din care patru amenzi în valoare de 8.500 de lei şi cinci avertismente. Una dintre aceste nereguli a fost că nu a solicitat şi nu a obţinut Autorizaţia de Securitate la Incendiu“, a declarat purtătorul de cuvânt a ISU Dobrogea.
 
Potrivit HCL 15/2015, „Pentru eliberarea autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică pentru unităţi tip restaurant 5610 (n.r. ca în cazul firmei Europe Belle Paradise) solicitantul va înainta Serviciului autorizare agenţi economici din cadrul DADPP următoarele documente (…):
  • acordul proprietarilor imobilelor limitrofe (pe hotar), cu destinaţie de locuinţă/acordul asociaţiei de proprietari/locatari, după caz, Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului - formular tip sub semnătură privată, referitoare la autenticitatea acordurilor proprietarilor imobilelor limitrofe (pe hotar) depuse la dosar, sau că unitatea nu are imobile limitrofe (pe hotar) cu caracter de locuinţă;
  • acordurile coproprietarilor/coindivizarilor (unde este cazul);
  • dovada deţinerii legale a spaţiului şi a faptului că este edificat în conformitate cu prevederile legale: (…) avizul Direcţiei Urbanism, etc. (…);
  • declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului referitoare la tipul unităţii de alimentaţie publică - formular tip“. 
În această vară, controlorii au găsit punctul de lucru de la Casa de Cultură închis, prin urmare controlul a fost efectuat în staţiunea Mamaia, unde aveau un alt punct de lucru deschis. Erau în curs de amenajare, însă controlorii au găsit şi atunci două nereguli de natură electrică. Următorul control la Culture Pub la punctul de lucru de la Casa de Cultură era programat în această lună.
 
„Anul acesta, în aprilie, premergător sezonului estival, echipa de control s-a deplasat la Casa de Cultură, la această locaţie, dar au găsit-o închisă, pentru că şi-au desfăşurat activitatea în staţiunea Mamaia. Echipa de control s-a desfăşurat la punctul de lucru din staţiunea Mamaia, unde s-a efectuat un control. Aceştia erau în amenajare la momentul respectiv şi au fost constatate două nereguli, pentru care au fost sancţionaţi cu 1.000 de lei. Aceste nereguli erau de natură electrică. Controlul la punctul de lucru de la Casa de Cultură urma a fi replanificat începând cu luna noiembrie“, a mai adăugat plt. Anca Chiriţă.
 
După mai multe încercări de comunicare eşuate cu funcţionarii Primăriei Constanţa, am reuşit să luăm legătura cu Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa. Potrivit acestuia, firma şi-a reluat activitatea la punctul de lucru din incinta Casei de Cultură de mai puţin de o lună. „Firmele trebuie să solicite anual autorizaţie de funcţionare de la Primărie. Acestea se reînnoiesc între 1 ianuarie şi 31 martie, însă anul acesta termenul a fost prelungit până la 1 iunie. Astă vară ei nu au funcţionat la Casa de Cultură. Noi am făcut verificări la punctul de lucru al firmei din staţiunea Mamaia, unde şi-au mutat activitatea pe perioada estivală. Aici (n.r. la punctul de lucru din incinta Casei de Cultură) îşi reluaseră recent activitatea, în jur de 10 octombrie, şi nu apucasem să facem încă un control, urma să mergem în perioada următoare“, a explicat Ionuţ Pripişi. „Astăzi am verificat personal această firmă şi nu a avut autorizaţie de funcţionare. Nu a avut niciun fel de autorizaţie de la noi“, a declarat Pripişi pentru ZIUA de Constanţa.
 
Potrivit viceprimarului cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, autorizaţia de funcţionare nu fusese reînnoită. „Aseară am vorbit cu domnul Pripişi, pe care l-am trimis personal la faţa locului. Firma a funcţionat, până să mute activitatea în Mamaia, în baza unei autorizaţii valabile. De când au redeschis activitatea, în această toamnă, nu au luat autorizaţie“, a declarat Făgădău.

Eugen Bola, şeful ITM Constanţa, despre ancheta inspectorilor muncii

Inspectoratul Teritorial de Muncă a sistat activitatea Culture Pub din Constanţa pe perioada efectuării cercetărilor. „Activitatea clubului a fost sistată, pentru că acum se desfăşoară cercetări la faţa locului. Acestea pot dura şi o săptămână. Localul nu va fi deschis până nu se va stabili cauza producerii incendiului“, a declarat Eugen Bola, inspectorul-şef al ITM Constanţa. Tot el a mai precizat, pentru cotidianului ZIUA de Constanţa, că au fost verificate şi contractele de muncă ale angajaţilor. „Sunt 19 angajaţi ai clubului, care au contracte de muncă active. Dar ancheta continuă. Trebuie să vorbim cu fiecare angajat în parte“, a mai spus Eugen Bola.
 
Reamintim că, ieri dimineaţă, o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa s-a deplasat la Culture Pub, unde duminică seara a izbucnit un incendiu. „Am verificat dacă angajaţii au forme legale de muncă, dar şi dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii. Încă se fac cercetări“, a menţionat Tiberiu Pleşu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii