Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:48 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

666 - „cifra fiarei“ Povestea mai puţin ştiută. Cum a pierit echipa Farul Constanţa

ro

17 Feb, 2017 00:00 6247 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă în această ediţie povestea mai puţin ştiută de publicul larg a modului prin care bine-cunoscuta echipă de fotbal Farul Constanţa a intrat în insolvenţă şi mai apoi în faliment.
 
Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa i s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a unui imobil proprietate publică a statului aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin intermediul hotărârii care are numărul 666. Cifra „666“ este unul dintre simbolurile larg răspândite ale Antihristului sau ale Diavolului, fiind supranumit şi „numărul Fiarei“ în cultura populară modernă.
 
Revenind la dosarul Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, acesta se află, în prezent, pe masa Iuliei Casie, judecător al Tribunalului Constanţa, iar noul termen în cauză a fost acordat pentru data de 3 aprilie. Conform portalului instanţelor de judecată, dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 17 mai 2010, iar până în prezent au fost acordate 49 de termene.

Istoria clubului. Pe scurt.

Clubul sportiv Fotbal Club „Farul“ Constanţa a dobândit personalitate juridică, potrivit sentinţei civile nr. 109/1993, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3150/1993 şi este înregistrată în Registrul Special partea A - Asociaţii - Secţiunea I, aflat la Judecătoria Constanţa, la poziţia 1/15.06.2000. Statutul clubului sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a fost actualizat în baza hotărârii Adunării Generale din 17.07.2005, cu încheierea de autentificare nr. 981 / 28.10.2005, la BNP Nicolae Cautinuc din Constanţa. CS Farul are activitate pe plan sportiv, fiind unul dintre cluburile de tradiţie din fotbalul românesc.

Giani Laurenţiu Nedelcu, preşedintele Consiliului Director 

La 1 iulie 2009, prin protocolul încheiat între SC Maritima Sport SA şi SC Platinium Andreea SRL, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale nr. 2/06.07.2009 a membrilor fondatori ai Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, s-a schimbat membrul fondator majoritar numit prin statut, respectiv SC Platinium Andreea SRL, şi s-a aprobat numirea lui Giani Laurenţiu Nedelcu în funcţia de preşedinte al Consiliului Director şi a lui Mircea Crainiciuc în funcţia de director executiv.

Hotărâre cu număr încărcat simbolic: 666 

Mai departe, conform HG nr. 666/12.07.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 423/30.07.2001, s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a unui imobil proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Concret, în temeiul HG 666/12.07.2001, ministerul anterior precizat a transmis în folosinţa gratuită a Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, în baza protocolului nr. 2528/17.08.2001, imobilul ce constă în:
a) teren principal de fotbal - suprafaţă cu gazon = 7.591,84 mp
b) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu gazon = 6.710,69 mp
c) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu zgură = 6.018,21 mp
d) pavilion administrativ compus din: subsol (cinci vestiare juniori, două magazii pentru materiale şi una pentru alimente, o spălătorie, un vestiar pentru îngrijitoare, cu grup sanitar) - parter (restaurant, bucătărie, două vestiare cu grupuri sanitare, saună, club analiză, două magazii şi un atelier de reparaţii echipament sportiv, cabinet medical, birou plus trei camere, magazin de prezentare articole sportive), etajul I (sală de forţă, saună, patru cabinete medicale cu două grupuri sanitare, două vestiare pentru juniori cu grupuri sanitare şi duşuri, birou antrenor, sală de protocol, cu două vestiare pentru îngrijitoare, sală de conferinţe, sală de mese pentru protocol cu grup sanitar, birou preşedinte cu secretariat, birou contabil-şef), etajul al II-lea (15 camere de cazare sportivi, cu grupuri sanitare şi duşuri, trei magazii din care două arhivă de presă).

Birouri, toalete şi nocturnă 

De asemenea, Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a mai primit tribune stadion principal cu următoarele spaţii sub tribune:
- tribuna A - latura de sud (patru ateliere de lucru cu grup sanitar, birou cu grup sanitar)
- latura de nord (două ateliere şi un grup sanitar)
- tribuna B (cinci camere cu două holuri, trei încăperi cu grupuri sanitare, două magazii)
- tribuna peluză nord (magazie pe toată suprafaţa de sub peluză)
- tribuna oficială (subsol: magazii+casa liftului, demisol: două săli protocol cu două grupuri sanitare, terasă, două magazii, parter: trei camere protocol, cabină TV, încăperi pentru oficiali, staţie de amplificare, grup sanitar)
- tribună stadion 2 antrenament
- nocturnă stadion (patru stâlpi de beton armat cu căi de acces şi incinte la baza lor, instalaţie de iluminat cu tot echipamentul aferent de funcţionare tablouri de distribuţie a energiei electrice, traseu cabluri, corpuri de iluminat), centrală termică, tunel acces jucători, dar şi alte suprafeţe construite (puncte de transformare şi spaţiu comercial Club 96).

Insolvenţa, după aproape 30 de zile de la înregistrarea dosarului 

Aşa cum arătam şi mai sus, dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa de la jumătatea lunii mai 2010. După aproximativ o lună, prin sentinţa civilă nr. 4208 COM/28.06.2010, pronunţată de judecătorul sindic, a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, totodată fiind deschisă procedura generală a insolvenţei faţă de aceasta. Tot atunci a fost numită administrator judiciar Maria Cazanel.
 
De menţionat că, încă de la data deschiderii procedurii, Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa şi-a manifestat expres intenţia de a-şi reorganiza activitatea. Astfel, a fost întocmit Planul de reorganizare, prin administratorul special.

Adresă către Serviciul Public de Impozite şi Taxe

Prin Adresa nr. 80/6.12.2010, administratorul judiciar a solicitat Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa informaţii privind bunurile mobile şi/sau imobile cu care Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa figurează în evidenţele fiscale, dar şi valoarea de impunere. Ulterior, SPITVBL, prin adresa nr. RS 205551/31.12.2010, a comunicat faptul că debitorul (Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa) nu figurează în evidenţele instituţiei cu bunuri mobile sau imobile declarate.

Lista creditorilor 

Pe lista creditorilor se mai află, pe lângă salariaţii clubului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Electrocentrale Bucureşti SA - sucursala Constanţa, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, precum şi mai multe societăţi, printre acestea numărându-se SC Altair Net SRL, SC Comat Constanţa SA, SC Comprest Util SRL, SC Dunărea SA Galaţi, SC Rin Hotel Management SRL, Calypso SRL, Speedex Tours&Sport, Consulting SRL, Agroalim Distribution SRL dar şi SC Panesa Impex SRL.

Transferul jucătorului Janis Zicu

Prin cererea nr. 5844/10.05.2012, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat intrarea în faliment a Clubului Sportiv FC Farul Constanţa. Cu privire la această situaţie, administratorul judiciar a apreciat că cererea este neîntemeiată şi că, „în acest trimestru, debitorul a avut încasări totale de 379.920,20 de lei“.
 
În acest sens, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei contractul de subînchiriere nr. 499/15.08.2012, încheiat de debitor cu FC Viitorul Constanţa SA, pentru o perioadă de un an. Prin acest contract, Clubul Sportiv FC Farul Constanţa încasează suma de 4.500 de euro pentru fiecare meci jucat de FC Viitorul Constanţa SA, plus 25% din sumele încasate din vânzarea biletelor. De asemenea, menţionăm că s-au obţinut aprobările necesare de la FIFA pentru încasarea sumei de 55.000 de euro, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei obţinute pentru jucătorul Janis Zicu, care a fost transferat la o echipă din China.
 
„Toate aceste demersuri justifică solicitarea administratorului judiciar de respingere a cererii de declanşare a procedurii falimentului debitorului Clubul Sportiv FC Farul Constanţa“, a mai precizat administratorul judiciar. Ulterior deliberărilor, Tribunalul Constanţa a admis cererea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa privind intrarea în faliment a Clubului Sportiv FC Farul Constanţa.

Pentru moment, falimentul clubului a fost suspendat şi ulterior respins 

Împotriva hotărârii prin care s-a dispus trecerea la faliment a debitorului Clubul Sportiv FC Farul Constanţa, administratorul judiciar a declarat recurs şi, până la soluţionarea căii de atac, a solicitat suspendarea provizorie a acestei hotărâri judecătoreşti. Prin Încheierea nr. 13/24.04.2013, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea provizorie, astfel încât administratorul judiciar a continuat procedura potrivit planului de reorganizare aprobat. Pe data de 30 ianuarie 2014, printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea DGFP Constanţa de trecere în procedura falimentului a recurentei Clubul Sportiv FC Farul Constanţa, ca nefondată.

Instanţa a hotărât dizolvarea

Pe data de 12 octombrie 2015, Tribunalul Constanţa a dispus, pentru a doua oară, începerea procedurii falimentului debitorului Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, hotărând dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Lichidatorul judiciar CII Căzănel Maria, înlocuit 

Ulterior, pe data de 11 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar CII Căzănel Maria desemnat pentru debitoarea Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, numind lichidator judiciar pe CC Insol IPURL.
 
În prezent, judecata în acest dosar continuă la Tribunalul Constanţa, iar potrivit portalului instanţelor de judecată, până în prezent au fost acordate 49 de termene.
 
De precizat că judecata în cauză la termenele din data de 15 iunie, 3 octombrie, 14 noiembrie 2016 şi 13 februarie a fost amânată pentru continuarea procedurii. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 3 aprilie.

Citeşte şi:

Stadionul „Farul“, sugrumat de bălării cât casa. În acest ritm, arena se transformă în grădină botanică! (galerie foto+video)

S-a stins un simbol!
Falimentul a pus capăt agoniei FC Farul


FC Farul a intrat în faliment. Definitiv şi irevocabil. Contestaţia în anulare, respinsă 

FC Farul va intra în faliment. La Constanţa va juca ACS Farul 1920? (galerie foto)

Amănunte incredibile despre situaţia de la club
„Farul este în moarte clinică. Nu cred că mai putem evita falimentul!”


Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, Dinamo sau Serviciul de Ambulanţă, printre creditorii FC Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nistor 19 Feb, 2017 13:21 In situatie de fata, nu. Din pacate hotararea judecatoreasca este definitiva si executorie
  • Eu 19 Feb, 2017 10:09 Am o întrebare? Dacă ar veni cineva și ar plătii toate datoriile clubul FC farul Constanța mai poate fi salvat?????