De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:58 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constantanoastra.ro Dorotheea Petre, cea mai premiată tânără actriţă din România- „Să creşti pe malul mării este un privilegiu”

ro

29 Mar, 2016 12:53 1180 Marime text
 
Dorotheea Petre este, probabil, cea mai premiată tânără actriţă din România. Amintim, astfel, cu mândrie că şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în judeţul Constanţa – primii patru ani la Hârşova, iar următorii la Eforie, că a absolvit Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu”, după care a profesat timp de un an ca educatoare, înainte de a alege definitiv drumul actoriei, la 22 de ani, constantanoastra.ro.
 
Succesul ei în film a venit încă din timpul anilor de studiu la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, în 2004, cu rolul principal în lung-metrajul Ryna, care a obţinut peste 30 de premii internaţionale. Filmul care i-a adus premiul pentru cel mai bun rol feminin, un premiu creat special pentru ea, la Festivalul de la Cannes a fost Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.
 
A fost declarată Cea mai bună actriță a anului 2007 de către asociația criticilor de film și a jurnaliștilor de specialitate, a câştigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță într-un rol principal și premiul UCIN pentru cea mai bună actriță.
 
 
Articolul integral poate fi citit pe: Constantanoastra.ro

Sursa foto: constantanoastra.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii