Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:42 25 04 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

99 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara Un jurnalist dobrogean, Alexandru Gherghel, martor la eveniment (galerie foto)

ro

27 Mar, 2017 00:00 343 Marime text
Astăzi se împlinesc 99 de ani de la memorabilul moment al istoriei naţionale, când Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu ţara. Eveniment aşteptat şi pregătit cu speranţe de întreaga naţie română. Primul din seria celorlalte provincii. Şi cel care a aprins flacăra.
 
Congresul militarilor moldoveni fusese convocat la 20 octombrie 1917 şi acesta lansase pentru prima dată nevoia de autonomie a Basarabiei şi înfiinţarea Sfatului Ţării. Acesta se formă la sfârşitul lui noiembrie 1917 ca formaţiune politică cuprinzând 138 de deputaţi din mai toate organizaţiile politice, ultimul inclus fiind Constantin Stere. Terenul era pregătit, oamenii stăteau în aşteptare. La Chişinău se adunau fruntaşii din toate regiunile.
 
De la Constanţa plecase Alexandru Gherghel, poet şi jurnalist, nepotul lui Radu Gyr. Publica mai târziu, în ziarul „Farul“, un amplu reportaj despre momentul  istoric la care fusese martor şi participant. Un corespondent de la faţa locului, iată, un reper de istorie cu mare încărcătură patriotică, o datorie a oricărei publicaţii adevărate. Descrie Alexandru Gherghel cu lux de amănunte atmosfera incendiară a zilelor petrecute la Chişinău: „Cu două zile înainte de 27 martie sosisem la Chişinău în tovărăşia profesorului universitar Murgoci şi vorbisem cu mulţi dintre fruntaşii «Blocului Moldovenesc», între care cu Crihan, Buzdugan şi alţii. Nu era unul, dintre toţi fruntaşii mişcării naţionaliste, care să nu fi aşteptat cu îngrijorare ziua aceea mare care fusese hotărâtă pentru dezbaterea în «Sfatul Ţărei» a chestiunii unirii Basarabiei cu ţara-mamă. Mulţi cu îndoială în suflet, foarte mulţi pentru independenţa deplină a provinciei, şi nu erau puţini aceia care tocmeau unirea în schimbul unor condiţii ce însemnau, în fapt, mai mult decât o largă autonomie provincială.
 
Chestiunea exproprierii, a votului universal, a drepturilor femeii şi atâtea altele veneau să pună piedici serioase peste care cu greu se prevedea că se va trece. Aşa-numitul «Bloc Ţărănesc» şi celelalte grupări ale naţionalităţilor veneau să creeze în fiecare clipă noi dificultăţi Unirii. Dar în dimineaţa zilei de 27 martie, cu iuţeala fulgerului, se răspândeşte în marele oraş vestea că a sosit Constantin Stere. Mii de oameni se îndreptau spre locuinţa sa, frunţile acoperite parcă de o grijă mare se descopereau cu veneraţie în faţa aceluia care, după un întreg şir de ani, venea din nou, de astă dată liber, în ţara lui liberă, să puie piciorul pe pământul pentru care, în anii tineri, a îndurat umilinţa şi exilul.
/…/ Şi când în amurgul zilei aceleia nepieritoare, cuvântul lui Constantin Stere răsună în sala mare a Sfatului nu a fost o inimă să nu vibreze, nu a fost un suflet  să nu se înalţe până la culmile sacrificiului, nu au fost ochi care să nu plângă. Era cuvântul martirului cauzei româneşti, a cărei torţă el o purtase mândru în întunericul în care Rusia ţaristă  aruncase cu gestul ei brutal o ţară furată şi batjocorită“.
 
Unirea a fost înfăptuită de oamenii ţării, dar ţesută îndelung de fruntaşii politici în care ardeau dragostea de neam şi conştiinţa învestiturii lor. După această dată, Basarabia a aderat la viaţa celorlalte provincii româneşti, a introdus limba română ca limbă oficială în toate instituţiile de stat, în biserică şi în şcoli, a introdus învăţământul primar obligatoriu şi a înfiinţat mii de şcoli româneşti.
 
Din păcate, liniştea şi bunăstarea basarabenilor s-a întrerupt brusc la 30 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a dat ultimatum României să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord în termen de patru zile. De atunci a reînceput Golgota neamului românesc. În sala în care se semnase actul unirii celei mari se împuşcau oameni care nu erau pe placul N.K.V.D-ului, iar sute de mii de români au luat drumul Siberiei. Basarabia şi Bucovina de Nord ne-au fost iar luate.
 
S-ar spune că aşa este istoria, că aşa se întâmplă cu cei mici purtaţi în barca celor puternici. Dar tinerii trebuie să cunoască adevărul, trebuie să respecte jertfa bunicilor lor şi să spere. Uneori, aceasta rămâne cea mai abilă armă…
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii