Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:05 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Și-au suplimentat veniturile cu 20 de milioane de lei, în 2013 Societatea unui fost consilier de-al lui Băsescu și una din Spania, preferate de CNADNR pentru refacerea unui drum național (4 documente+proces verbal)

ro

07 Jan, 2014 15:57 4819 Marime text
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a atribuit, în anul 2013, Asocierii TELOXIM CON SRL din București - Comsa SA contractul „Refacere sistem rutier cu ridicarea liniei roșii, refacere podețe, refacere pod, refacere șanțuri de scurgere DN39, km 23+500-32+000, Tuzla -23 August, județul Constanța”.

Mai jos vă prezentăm cum a decurs procesul de achiziţie, aşa cum reiese din procesul verbal de deschidere a ofertelor, dar şi câteva date despre cei care au făcut parte la acea vreme din comisia pentru evaluarea documentaţiei de atribuire. Potrivit anunțului de atribuire 136132/09.05.2013  (http://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Notice/CANotice/CANoticeView.aspx), valoarea finală a contractului a fost de 19.999.000 lei.  Din procesul-verbal de deschidere a ofertei din 16.10.2012, în vederea  atribuirii contractului, aflăm că la respectiva a licitaţie au participat 13 ofertanți, după cum urmează: SC Max Boegl România SRL București, Asocierea SC Gea 21 SRL - SC Construcciones Arranz Acinas SA, Asocierea SC Porr Constuct SRL - Porr Bau GmbH - SC Autoprima Serv SRL, Asocierea Geocor SRL - SC Drum Art SRL, Asocierea Straco Grup SRL - Azvi SA, Asocierea SC Teloxim Con SRL - Comsa SA, Asocierea Tel Drum SA Alexandria - SC Concordia Con Strade SRL, SC Glacial Prod SRL, SC Oyl Company Holding AG SRL Slobozia, SC AstalRom SA Călărași, Asocierea SC Vega 93 SRL - SC Mașini Hibrid SRL, Asocierea SC Rotary Construcții SRL - SC Aglomancha Empresa Constructora SA, SC Shapir Structures SRL.

La ședința de deschidere a ofertelor au participat din partea ofertanților următoarele persoena împuternicite: SC Max Boegl România SRL - Victor Mircea Donos, Asocierea SC Gea 21 SRL - SC  Construcciones  Arranz Acinas SA - Constantin Arghirescu, Asocierea SC Porr Constuct SRL - Porr Bau GmbH-SC Autoprima Serv SRL -  Octavian Buturin, Asocierea Geocor SRL - SC Drum Art SRL - Marius Cătălin Dănilă, Asocierea Straco Grup SRL - Azvi SA - Cristian Ștefan, Asocierea SC Teloxim Con SRL - Comsa SA - Dobrița Voicu, Asocierea Tel Drum SA Alexandria - SC Concordia Con Strade SRL - Iulica Cioica, SC Glacial Prod SRL - Antoaneta Buri, SC OyL Company Holding AG SRL Slobozia – Ion Sorin Micșa, SC AstalRom SA Călărași - Silviu Neacșu și Cristina Durbalau, Asocierea SC Vega 93 SRL  - SC Mașini Hibrid SRL - Nicușor Gabriel Iosip, Asocierea SC Rotary Construcții SRL - SC Aglomancha Empresa Constructora SA - Cristian Vasile, SC Shapir Structures SR - Petruța Manea.

Propunerile financiare ale ofertanților au fost următoarele: SC Max Boegl România SRL – 34.135.183,98 lei, Asocierea SC Gea 21 SRL – SC  Construcciones  Arranz Acinas SA –39.276.001,59 lei, Asocierea SC Porr Constuct SRL-Porr Bau GmbH - SC Autoprima Serv SRL – 37.090.913,61 lei, Asocierea Geocor SRL – SC Drum Art SRL – 28.751.060,33 lei, Asocierea Straco Grup SRL – Azvi SA- 38.555.552,68 lei, Asocierea SC Teloxim Con SRL – Comsa SA – 39.067.271,74 lei, Asocierea Tel Drum SA Alexandria – SC Concordia Con Strade SRL – 40.038.580,79 lei, SC Glacial Prod SRL – 38.134.310,25 lei, SC OyL Company Holding AG SRL Slobozia – 39.038.633,64 lei, SC AstalRom SA Călărași – 37.225.152,72 lei, Asocierea SC Vega 93 SRL  - SC Mașini Hibrid SRL – 39.758.826,39 lei, Asocierea SC Rotary Construcții SRL – SC Aglomancha Empresa Constructora SA – 39.479.478,99 lei, SC Shapir Structures SR – 34.875.359,22 lei. Din cele 13 oferte depuse, cea declarată câştigătoare a fost a Asocierii  SC Teloxim Con SRL – Comsa SA. Aşa cum reiese din anunţul de atribuire, valoarea finală a contractului a fost de 19.999.000 lei, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Comisia de evaluare a fost compusă din: Tudor Gabriela – președinte (Director Adjunct Întreținere  la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța),  Nicolae Marcu (DRDR Constanța), Iulian Rădulescu (DRDR Constanța), Cristina Damian (DRDR Constanța), Doina Marcu, Irina Stravru (DRDR Constanța), Roxana Alexa și Florentina Popescu (DRDR Constanța) - în calitate de membri.

Cine sunt câștigătorii contractului

Potrivit datelor Registului Comerțului, SC TELOXIM CON SRL a fost înființată în anul 2001 și are sediul social în municipiul București, strada Dâmbovița 59. Capitalul social subscris este 50.000 lei, integral vărsat, 50 de părți sociale, valoarea unei fiind de 100 de lei. Asociații ssocietății sunt: Berna Gh. Theodor, născut în anul 1951 în București, care deține 475 de părți sociale, și Caldray Loredana-Georgia, născută în anul 1979 în București, care deține 25 de părți sociale. Administratorul siocietății este Berna Theodor. Activitatea principală conform codificarii este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. În anul 2011, societatea cu 32 de angajați a înregistrat un profit brut de 1.393.131 lei. Cifra de afaceri în 2011 a fost de 65.496.050 lei.  Despre Theodor Berna presa centrală şi locală a menţionat în nenumărate rânduri că ar fi unul dintre „regii asfaltului” din România. Pe cât de prospere sunt afacerile pe care acesta le administrează, pe atât de discret se pare că este el. De asemenea, se mai cunoaşte şi faptul că Berna a fost consilierul lui Traian Băsescu pe vremea când acesta era primar general al Capitalei. Numele lui Berna a mai apărut, în decursul timpului, şi în alte firme, precum Texim Construct SRL, Euroland Invest Construct SRL, Customline Energy SRL, Tehnologica Radion SRL, ultima dintre ele recunoscută pentru numeroasele contracte cu statul. Ziarul Financiar estima în anul 2012v Tehnologica Radion şi-ar fi adjudecat în anii 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice în valoare de 386 de milioane de euro. În anul 2013, societatea a obținut de la Primăria comunei Istria suma de   6.205.533 lei pentru modernizarea şi reabilitarea tramei stradale pe o lungime de 8,753 km. TELOXIM CON a mai obţinut, la sfârşitul lunii mai 2013, încă un contract în judeţul Constanţa, tot pentru reabilitare drumuri de interes local, dar de data aceasta în comuna Valu lui Traian, valoarea acestuia fiind de 10.918.289,84 lei. Contractul pentru Valu lui Traian este în asociere cu SC PRO CONS XXI SRL şi prevede reabilitarea a peste 19 km de drumuri din localitate.

În ceea ce privește societatea Comsa SA Barcelona Sucursala București, aceasta a luatr ființă în anul 2012. Directorul general este Carlos Briz Lorenzo, născut în anul 1975, în Salamanca Spania. Activitatea principală a societății, conform codificarii Caen, este „lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii