Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:20 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Apel la transparenţă Autoritatea Naţională pentru Turism a achiziţionat de la The Department SRL servicii de traducere (document)

ro

08 Dec, 2017 00:00 348 Marime text
Autoritatea Naţională pentru Turism a fost o instituţie guvernamentală din România, înfiinţată în ianuarie 2013. ANT a funcţionat în subordinea Ministerului Economiei şi s-a desfiinţat în acest an, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, care a preluat structurile şi activitatea ANT şi activităţile şi structurile de specialitate din domeniul turismului de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. În momentul desfiinţării, agenţia era condusă de constănţeanca Anca Pavel - Nedea, care fusese numită în funcţia de preşedinte al ANT pe 7 octombrie 2015.
 
În anul 2016, Autoritatea Naţională pentru Turism a încheiat 36 de contracte de achiziţii publice, procedura de achiziţie fiind cumpărarea directă, iar criteriul de evaluare a ofertelor - preţul cel mai scăzut.
 
Despre Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor 
 
Pe 16 mai 2016, ANT a încheiat cu Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor un contract pentru „achiziţionare servicii tipografice pentru realizarea hărţii turistice a traseului E 3”, în valoare de 13.000 de lei cu TVA.
 
Potrivit skv.ro, „SKV (n.r. Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor) a luat fiinţă în anul 1880 la Sibiu, fiind una dintre cele mai vechi asociaţii montane din lume, în funcţiune. De-a lungul timpului, SKV a construit şi reconstruit 60 de cabane. Majoritatea membrilor SKV au fost de naţionalitate germană, cărora li s-au alăturat personalităţi marcante ale societăţii româneşti. În momentul de faţă, SKV are aproape 400 de membri organizaţi în zece secţiuni locale. SKV continuă tradiţia prin organizarea de drumeţii pentru toate categoriile de vârstă şi se implică prin proiecte în refacerea infrastructurii turistice de drumeţie din munţii României.
 
Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV - Siebenbürgischer Karpatenverein (pe scurt, SKV) s-a reînfiinţat în România, în 1996, la iniţiativa unor foşti membri din Sibiu şi Braşov, cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din România şi al DAV - Secţiunea Karpaten. Scopul Asociaţiei este promovarea turismului montan (excursii, drumeţie, expediţii etc.), a activităţilor sportive montane (schi, alpinism etc.), a acţiunilor de cercetare a zonelor montane din România (speologie, etnografie etc.), organizarea şi susţinerea de acţiuni de protecţia mediului“.
 
Despre SC The Department SRL 
 
Alt contract de achiziţii publice al ANT a fost semnat cu SC The Department SRL, pentru „achiziţionarea serviciilor de traducere a Strategiei de dezvoltare durabilă a Munţilor Carpaţi”, angajamentul legal fiind încheiat pe 23 mai 2016 şi având valoarea cu TVA de 5.961,6 lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 3 decembrie 2017, SC The Department SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică şi administrator este Cristina - Mihaela Tohanean, născută pe 30 aprilie 1981, la Bucureşti. Domeniul principal de activitate al SC The Department SRL este „activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC The Department SRL a avut o cifră de afaceri netă de 586.239 de lei, un profit net de 14.539 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 5.
 
Despre SC Wolters Kluwer România SRL
 
Între ANT şi SC Wolters Kluwer România SRL s-a încheiat, pe 31 mai 2016, un contract cu obiectul „achiziţionare servicii legislative“. Valoarea cu TVA a contractului a fost de 7.119,94 de lei. Pe 4 mai 2015, conform deciziei nr. 4 a asociatului unic al Wolters Kluwer SRL, s-a aprobat schimbarea denumirii societăţii din Wolters Kluwer SRL în Wolters Kluwer România SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 31 august 2017, SC Wolters Kluwer România SRL a fost înfiinţată în anul 1996 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 2.750 de lei. Asociat unic persoană juridică este Wolters Kluwer International Holding BV, cu sediul social în Olanda şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,96% / 99,96%, şi UTI Grup SA, cu sediul social în România, la Bucureşti, şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% / 100%.
 
Persoane juridice împuternicite sunt: administrator - SC Dan Stoica Legal Management SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentată prin Dan Cristian Stoica, născut pe 20 decembrie 1973, la Bârlad (judeţul Vaslui); administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentată prin Damian Zajkowski, cetăţean polonez, născut la 22 ianuarie 1975, la Bialystok; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentată prin Wlodzimierz Albin, cetăţean polonez, născut la 23 iulie 1958, la Poznan; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena (puteri - administrator unic), reprezentată prin Adrianus Gerardus Verhoef, cetăţean olandez, născut la 24 august 1961, la Utrecht. Domeniul principal de activitate al Wolters Kluwer România SRL este „activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, Wolters Kluwer România SRL a avut o cifră de afaceri netă de 11.542.776 de lei, un profit net de 963.280 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 21.
 
Despre SC Eco Life Technology SRL 
 
Pe 8 iunie 2016, Autoritatea Naţională pentru Turism a încheiat cu SC Eco Life Technology SRL un contract al cărui preţ cu TVA a fost 16.048,60 de lei, având ca obiect „achiziţionare tonere pentru imprimante şi tonere pentru copiatoare necesare desfăşurării ANT“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 29 noiembrie 2017, SC Eco Life Technology SRL a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social în satul Trestieni, comuna Ulmi, judeţul Giurgiu. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică şi administrator este Vasile Preda, născut pe1 noiembrie 1978, la Bucureşti. Domeniul principal de activitate al SC Eco Life Technology SRL vizează „repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Eco Life Technology SRL a avut o cifră de afaceri netă de 232.827 de lei, un profit net de 63.973 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 1.
 
Despre SC Avangarde Business Group SRL 
 
Contractul cu obiectul „achiziţionarea serviciilor de organizare a evenimentului Alector“ s-a parafat între ANT şi SC Avangarde Business Group SRL pe 9 iunie 2016, având valoarea de 7.128 de lei cu TVA.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 3 decembrie 2017, SC Avangarde Business Group SRL a fost înfiinţată în anul 2013 şi are sediul social în municipiul Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Asociaţi persoane fizice sunt Adrian Eftimie, născut pe 21 mai 1980, la Tulcea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% / 50%, şi Raluca - Cristina Eftimie, născută pe 5 februarie 1985, la Bucureşti, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% / 50% şi care are şi calitatea de administrator. Domeniul principal de activitate al SC Avangarde Business Group SRL vizează „activităţi de servicii suport pentru învăţământ“.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Avangarde Business Group SRL a avut o cifră de afaceri netă de 1.658.189 de lei, un profit net de 179.927 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 4.
 
Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate. Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta lista contractelor de achiziţii publice încheiate de Autoritatea Naţională pentru Turism în anul 2016, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii