De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
11:56 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pentru protecţia mediului şi sănătatea populaţiei Un nou bir - taxa pentru deşeuri inerte (documente)

ro

06 Oct, 2015 00:00 683 Marime text


Pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa au fost incluse 51 de proiecte de hotărâre iniţiate de primarul interimar al urbei, Decebal Făgădău, care vor fi supuse aprobării consilierilor. Având în vedere majoritatea covârşitoare a social-democraţilor din consiliu, nu vom asista la „surprize“. În contextul prezentat, putem informa constănţenii şi operatorii economici că s-a constituit un nou bir: „taxă deşeuri inerte“. Introducerea taxei „este fundamentată pe raţiuni legate de protecţia mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei municipiului Constanţa“.
 
Pe poziţia a opta a ordinii de zi a şedinţei din 7 octombrie se află proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea HCL nr. 246/2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2015. Potrivit expunerii de motive, demersul a venit ca urmare a referatului de fundamentare al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local  (SPITVBL) Constanţa din 19 august 2015, a măsurilor dispuse în urma auditului financiar extern efectuat asupra contului anual de execuţie bugetară pentru anul precedent şi pentru că „este necesară o mai bună gestionare a veniturilor la bugetul local al municipiului Constanţa provenite din taxele locale şi speciale instituite de autoritatea publică locală“.
 
Într-un referat înaintat municipalităţii, directorul executiv al SPITVBL Constanţa, Virginia Uzun, susţine că, după verificări privind sumele colectate cu titlu de „aviz de acces la rampa de deşeuri inerte - Poarta 9“ şi pe cele cheltuite pentru servicii de nivelare a deşeurilor depuse, s-au constatat unele inadvertenţe. Concret, încasarea acelei taxe se făcea atât la Direcţia Servicii Publice „cu ocazia eliberării avizelor de acces la rampa de deşeuri“, cât şi de Direcţia Urbanism, „ca etapă premergătoare eliberării autorizaţiilor de construire/demolare/intervenţie“, iar verificarea şi gestionarea lucrărilor de nivelare a deşeurilor este responsabilitatea Serviciului Igienă Publică din cadrul Direcţiei Gospodărie Comunală.

Taxe şi autorizaţii

Prin iniţiativa viceprimarului Decebal Făgădău, paragraful 19 din capitolul 3 al Anexei nr. 5 din HCLM nr. 246/2014 va fi abrogat. Acesta prevedea că „deţinerea autorizaţiei de circulaţie nu înlătură obligativitatea respectării semnificaţiei indicatoarelor rutiere de limitare de tonaj, instalate de administratorul drumului“. Abrogarea respectivă se impunea întrucât formularea era în contradictoriu cu dispoziţiile paragrafului următor , conform căruia „în situaţia în care traseul autovehiculului impune parcurgerea unor artere cu limitare de tonaj şi transportul depăşeşte limita maximă admisă aferentă acestor artere, accesul este permis numai cu condiţia achitării taxei corespunzătoare, multiplicată de trei ori“.
 
În schimb, HCLM nr. 246/2014 va conţine în Anexa nr. 5 un nou capitol, prin care se reglementează tot ce ţine de noul bir instituit de municipalitate - taxă deşeuri inerte. Cuantumul acesteia va fi de 3 lei/tonă sau fracţiune de tonă deşeu inert şi va fi achitată de către „toate persoanele fizice şi operatorii economici care produc/transportă deşeuri inerte cu ocazia efectuării lucrărilor de construire/demolare autorizate de autoritatea publică locală sau a lucrărilor pentru care nu este necesară obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege“.
 
Pentru constănţenii care vor eliberarea unei autorizaţii de construire/desfiinţare, taxa se va stabili „pe baza calculului estimativ al cantităţii de deşeu inert rezultată în urma lucrării efectuate de proiectantul/arhitectul care a elaborat proiectul tehnic şi se achită odată cu obţinerea autorizaţiei“. Aceştia vor trebui să obţină de la SPITBVL Constanţa o autorizaţie pentru deşeuri inerte ce va fi eliberată când vor transporta deşeurile cu mijloacele de transport proprii la rampa din Poarta Constanţa - Poarta 9.
 
Pentru constănţenii care transportă deşeuri inerte la rampa din Poarta 9, taxa va fi calculată în funcţie de capacitatea de încărcare conform documentaţiei tehnice a maşinii. Să nu omiteţi însă faptul că accesul la acea rampă se face doar pe baza unei autorizaţii pentru deşeuri inerte ce vă va putea fi eliberată de oricare punct al SPITVBL Constanţa.

Sancţiunile nu lipsesc

Inevitabil, în cazul în care vă trece prin minte să aruncaţi aceste deşeuri inerte prin locuri neamenajate, apar şi amenzile. HCLM nr. 246/2014 modificată va prevedea atât faptele ce vor constitui contravenţii, cât şi cuantumul amenzilor. Concret, a circula, a intra şi a depune deşeuri inerte la rampa din Poarta 9 a Portului Constanţa fără autorizaţie valabilă va atrage amenzi cuprinse între 250 şi 1.000 de lei pentru autovehiculele cu sarcină utilă autorizată între 0-5 tone inclusiv, şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru cele cu sarcină utilă autorizată de peste cinci tone.
 
Un „amănunt“ deloc de neglijat este acela că aplicarea sancţiunii nu te scuteşte de plata taxei. Ca să mai „îndulcim“ vestea, vă informăm că, şi în cazul acestor amenzi, există posibilitatea achitării lor pe loc, în maximum 48 de ore de la încheierea procesului-verbal, ori a comunicării sancţiunii, a jumătate din cuantumul stabilit. Atât noul bir, cât şi amenzile vor fi încasate de către SPITVBL Constanţa. Sumele colectate prin impunerea taxei deşeuri inerte vor fi utilizate „pentru întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a rampei, iar sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se vor folosi în anul următor, cu aceeaşi destinaţie“.
 
Această hotărâre a CLM Constanţa va intra în vigoare imediat după adoptarea ei de către consilierii municipali şi obţinerea avizului de legalitate de la juriştii Instituţiei Prefectului.

PRECIZĂRI SPITVBL Constanţa, 07.10.2015

Pentru o mai bună informare a publicului, directorul executiv al SPITVBL Constanţa, Virginia Uzun, a făcut următoarele precizări:
"Taxa pentru deşeuri inerte nu este o taxă nouă. Având în vedere articolul cu titlul «Un nou bir-Taxa pentru deşesuri inerte» publicat în cotidianul Ziua de Constanţa în ziua de 06 octombrie 2015, venim cu următoarea clarificare în sensul că taxa nu este nou instituită, aceasta fiind percepută de Primăria Municipiului Constanţa de mai bine de 10 ani.
 
Totodată, menţionăm că prin aprobarea modificării şi completării Hotărârii Consiliului Local nr. 246/2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2015, cu privire la taxa sus-menţionată au loc următoarele schimbări:
- SPIT va prelua responsabilitatea privind încasarea şi eliberarea avizelor de acces la rampa de deşeuri Poarta 9 de la direcţiile din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa;
- denumirea taxei se schimbă din «taxa aviz de acces la rampa de deșeuri inerte – Poarta 9» în «taxa deşeuri inerte».
 
Propunerea privind modificarea Hotărârii de Consiliu a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, fiind postată pe site-ul SPIT la data de 19 august 2015".
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii