Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înainte de prezidenţiale, Mazăre plasează Cazinoul în „ograda“ lui Dragnea

ro

01 Oct, 2014 00:00 2428 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa dezbate, în şedinţa de mâine, un proiect de hotărâre privind transmiterea imobilului teren şi construcţie „Cazino Constanţa“ aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa din administrarea CLM Constanţa în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii SA. Proiectul face obiectul dezbaterii consilierilor locali după ce Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a anunţat, la începutul lunii septembrie, că imobilul ar putea fi reabilitat cu bani guvernamentali, valoarea investiţiei fiind de 10-12 milioane de euro. Ulterior, spunea edilul-şef, municipalitatea ar urma să decidă care va fi destinaţia Cazinoului.

„Sunt în discuţii cu Guvernul, mai exact, cu ministrul Administraţiei (vicepremierul Liviu Dragnea), ca să predăm iar Cazinoul către Compania de Investiţii, ca să-l repare cu bani guvernamentali şi cred că se va întâmpla chestiunea asta foarte repede, pentru că l-aţi auzit şi pe premier declarând că este un deficit foarte redus şi că sunt bani de cheltuit pentru autorităţile locale“, explica primarul municipiului Constanţa.
Nu este pentru prima dată când Cazinoul este mutat „de la umbră la soare“. Clădirea emblematică a Constanţei s-a aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării pe vremea când acesta era condus de Elena Udrea, însă a revenit ulterior la administraţia publică locală constănţeană, fără a fi fost reabilitat. De altfel, Cazinoul a constituit şi constituie în continuare un subiect electoral extrem de controversat, atât candidaţii la alegerile locale din 2012, cât şi candidaţii la precedentele alegeri parlamentare bătând monedă pe reabilitarea imobilului, aflat acum în stare avansată de degradare.

Reamintim însă că, în ultimii ani, Mazăre a vehiculat mai multe aşa-numite variante de salvare de la ruină a Cazinoului. În septembrie 2012, edilul-şef al municipiului Constanţa spunea că îşi doreşte organizarea unei licitaţii internaţionale pentru a vinde Cazinoul, iar la numai două luni după, a anunţat că intenţionează să realizeze un parteneriat public-privat cu o firmă interesată de reabilitarea monumentului, dar şi folosirea acestuia pentru jocurile de noroc. În februarie 2013, Radu Mazăre se răzgândeşte din nou şi anunţă că imobilul ar fi urmat să fie reabilitat cu fonduri europene. În primăvara aceluiaşi an, Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, susţinea că, pentru reabilitarea Cazinoului, ar fi fost aprobată finanţarea, fiind vorba despre fonduri europene, investiţie ce s-ar fi ridicat la aproximativ zece milioane de euro.
Niciuna dintre aceste presupuse soluţii nu s-a concretizat, fapt pentru care va fi interesant de urmărit dacă imobilul va fi repus în circuit ca urmare a reabilitării sale de ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • liana 01 Oct, 2014 13:42 Normal ca se va ocupa altcineva!