Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:13 17 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Care este miza preluării Palatului Administrativ de către Consiliul Judeţean? Lupta pentru Casa Albă a Constanţei

ro

15 Jul, 2013 00:00 1299 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) va dezbate, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre referitor la emiterea acordului CJC în vederea promovării unei Hotărâri de Guvern privind trecerea imobilului „Palatul Administrativ”, proprietate publică a statului, situat în municipiul Constanţa, din administrarea Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa în administrarea CJC.
 
Aşadar, Palatul Administrativ, proprietate publică a statului, ar putea ajunge în ograda CJC. Motivul? Ei bine, pentru moment acesta este necunoscut, căci pe site-ul Consiliului Judeţean a fost încărcat, deocamdată, doar convocatorul şedinţei de miercuri, nu şi proiectele propriu zise.
Chiar şi aşa, trebuie menţionat că, potrivit unor surse, Prefectura Constanţa ar fi singura din ţară care deţine un imobil al ei, singura care ar avea propria sa clădire.

Se pare că, în prezent, Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa au drept de folosinţă în sediile în care funcţionează în Palatul Administrativ şi achită doar utilităţile. Ce se va întâmpla însă pe viitor? Vor fi nevoite Primăria şi Prefectura Constanţa să achite chirie către CJC? Ne putem aştepta ca şi alte instituţii să-şi facă, mai nou, „culcuş” în Palatul Administrativ?
Aceleaşi surse susţin că imobilul Palatului Administrativ ar fi fost intabulat pe vreme fostului prefect al judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.
 
Ce spune prefectul Eugen Bola
 
Contactat telefonic pentru un punct de vedere pe marginea acestui proiect, reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa, Eugen Bola, a explicat că CJC a făcut o solicitare în sensul preluării în administrare a clădirii în urmă cu aproximativ trei luni. Solicitarea, spune Bola, a fost ulterior trimisă către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Am trimis-o la MAI acum trei luni. De principiu, MAI nu era de acord cu proiectul fiindcă, spunea ministerul, trecerea nu este oportună”, explică prefectul judeţului Constanţa.
Eugen Bola a adăugat şi că, prin atribuţiile pe care le are, Consiliul Judeţean Constanţa poate solicita Ministerului Dezvoltării Regionale fonduri pentru reabilitarea clădirii.
De reţinut este însă că, aşa cum a declarat Bola, doar dreptul de administrare ar putea reveni Consiliului Judeţean, căci dreptul de proprietare rămâne la MAI.
 
„Prefecturile nu au bani pentru reabilitarea clădirilor”
 
L-am contactat, de asemenea, pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. „Prefecturile nu au bani pentru reabilitarea clădirilor, descentralizarea deconcentratelor şi schimbările atribuţiilor acestora generează necesitatea!”, a explicat acesta print-un sms.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii