Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sanda Ciocoiu, acţionar în Conpress Holding SRL, a decis schimbările! Administrator nou la Conpress Security SRL

ro

24 May, 2016 00:00 2485 Marime text

 
În şedinţa Adunării Generale a Conpress Security SRL din data de 22 martie 2016, Sanda Ciocoiu, în calitate de asociat unic al firmei, a hotărât numirea unui alt administrator al societăţii. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 22 martie 2016, a fost revocată din calitatea de administrator Sanda Ciocoiu, în locul său fiind numit Dumitru Ciocodei, născut în luna februarie a anului 1960, în localitatea Roman din judeţul Neamţ.
 
În aceeaşi şedinţă s-au mai hotărât completarea obiectului de activitate al firmei cu codul CAEN 7490 - „alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a., cu specificaţia: inclusiv evaluator de risc la securitatea fizică”, precum şi schimbarea emblemei societăţii.
 
Noua emblemă reprezintă un blazon sub forma unui scut negru cu margine galbenă, aşezat pe o sabie neagră cu contur galben. În interiorul emblemei, în partea de sus, este scris cu litere galbene „Conpress”, în mijloc se află un cap de acvilă stilizat, de culoare galbenă, iar în partea de jos este scris cu litere galbene „Security”.

Despre Conpress Security SRL

Conform datelor de la Registrul Comerţului, societatea, cu sediul în municipiul Constanţa, strada Mircea cel Bătrân, a fost înfiinţată în luna august a anului 2012. Sanda Ciocoiu, născută în luna iulie a anului 1959, în comuna Luncaviţa, din judeţul Tulcea, este unicul asociat al agentului economic. Firma se ocupă de „activităţi de gardă şi protecţie”.
 
Sanda Ciocoiu mai apare ca acţionar şi în societatea Conpress Holding SRL, conform datelor de la Registrul Comerţului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii