Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:54 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discuţii privind atragerea investitorilor cehi în Constanţa Ambasadorul Republicii Cehe în România, în vizită la CCINA

ro

16 Jul, 2014 00:00 1903 Marime text
Ion Dănuţ Jugănaru, directorul general şi preşedintele în exerciţiu al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, a discutat, ieri, cu Excelenţa Sa Jiřί Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România, care a efectuat o vizită de lucru la Constanţa.

În cadrul întâlnirii, Ion Dănuţ Jugănaru a prezentat aspecte privind economia judeţului Constanţa, sectoarele cele mai active din judeţ, investiţiile din regiune şi oportunităţile de cooperare ale firmelor româneşti. Nu în ultimul rând, directorul CCINA a vorbit despre preocupările şi activităţile sistemului cameral din România, punctând implicarea acestuia în dezvoltarea mediului de afaceri.

În judeţul Constanţa, conform datelor statistice furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, la data de 24.06.2014, erau înregistrate opt societăţi cu capital ceh, clasând Cehia, astfel, doar pe poziţia 38, în topul pe ţări, după numărul de firme cu capital străin înmatriculate în judeţul Constanţa. Din acest motiv, ambele părţi ale dialogului, Ambasada Republicii Cehe în România şi CCINA Constanţa, au convenit să depună eforturi sporite pentru atragerea investitorilor cehi în judeţul Constanţa, prin informarea potenţialelor firme interesate despre oportunităţile de afaceri din această zonă. Întrevederea s-a încheiat cu exprimarea reciprocă a deschiderii şi a disponibilităţii pentru o colaborare eficientă, pe viitor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii