Constanţa ieri şi azi Clădiri emblematice fotografiate, după câteva decenii, din acelaşi unghi (galerie foto)

Unii dintre noi le ştiu sub acest aspect de când s-au născut. Bunicii şi părinţii spun că nu au fost aşa dintotdeauna. Dar noi ce le vom povesti copiilor noştri atunci când ne vor întreba despre istoria locului? Trecem mereu pe lângă aceleaşi clădiri, traversăm aceleaşi străzi, iar în graba noastră ne oprim rareori să ne gândim dacă nu cumva parfumul impregnat în clădirile încărcate de istorie ale Constanţei este alterat de modernitate. Modernitate, nepăsare ori poate de ignoranţă...

Piaţa Independenţei, sediul Băncii Naţionale, Bulevardul Regina Elisabeta, clădirea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Catedrala sau construcţiile din vecinătatea Cercului Militar, sunt doar câteva dintre reperele care zugrăvesc tabloul vechii cetăţi. Vă propunem, în cele ce urmează, o călătorie în universuri paralele. Astfel, vom vedea cum s-a schimbat oraşul Constanţa de-a lungul vremii şi care sunt zonele unde timpul a îngheţat.
Imaginile actuale sunt realizate din aceleaşi unghiuri ca şi cele din fotografiile îngălbenite de trecerea anilor.
 
Situat în zona Peninsulară, Sediul Băncii Naţionale a fost la început sediul „Societăţii Cooperative Mercur”. Construcţia, pe care o vedem şi astăzi, s-a ridicat pe ruinele fostului Hotel Gambetta în anul 1913. Societatea a funcţionat aici până în anul 1927. Ulterior, imobilul a fost vândut băncii Marmorosch Blank & Co - una dintre cele mai mari bănci româneşti din acea vreme. Din cauza crizei din anul 1930, banca a intrat în faliment, astfel că au închiriat o parte din clădire Camerei de Comerţ Constanţa. Ulterior sediul a adăpostit şi Banca Industriilor şi Meseriilor Dobrogene.
 
Palatul comunal Constanţa este, astăzi, sediul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie. Lucrările de construcţie au fost demarate în anul 1911, deşi despre necesitatea construirii sediului autorităţile locale ale vremii şi-au pus problema încă din anul 1903. Din cauza procedurilor de expropriere, lucrările au fost întârziate atâţia ani. În anul 1921 a avut loc inaugurarea subsolului, parterului şi primului etaj al construcţiei. În presa vremii, amplasarea Palatului Comunal a generat discuţii. Ioan Nicolae Roman considera că o instituţie care se adresează cetăţenilor trebuie să fie la îndemâna lor, în centru. Ulterior, edificiul a început să capete notorietate arhitectonică. Abia din anul 1977, după numeroase perioade de înflorire şi declin, exponatele muzeului sunt mutate definitiv în actualul sediu din Piaţa Ovidiu.
 
Respectând rigorile stilului arhitectural neobizantin – stilul vechii arhitecturi din Ţara Românească - Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, mai cunoscută drept Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel”, are o vechime de peste 130 de ani. Până atunci, între zidurile fostei cetăţi tomitane nu se găsea niciun alt lăcaş de cult pentru creştinii ortodocşi, deşi în apropiere erau biserici pentru celelalte rituri: Biserica Grecească „Schimbarea la faţă”, Parohia catolică „Sfântul Anton de Padova” şi Biserica Bulgară „Sfântul Nicolae”. Finalizată în anul 1885, construcţia a fost inaugurată abia 10 ani mai târziu din cauză că pictura murală iniţială a stârnit controverse, întrucât feţele sfinţilor ilustrau chipuri ale vremii. Pereţii au fost din nou zugrăviţi de George Demetrescu Mirea, pictor care în epocă era socotit asemenea lui Nicolae Grigorescu. De-a lungul vremii, construcţia a rezistat multor încercări, fiind martora tăcută a trecerii timpului. În anul 1941, din cauza unui bombardament sovietic, interiorul lăcaşului de cult a fost parţial distrus, însă mobilierul şi catapeteasma au fost refăcute la Paris între anii 1978-1981. Exteriorul, din cărămidă presată, este impunător prin monumentalitatea faţadei şi prin turnul care se înalţă 35 de metri spre cer.
Lucrările arheologice au scos la suprafaţă faptul că pe locul unde s-a ridicat Catedrala a fost un cimitir musulman, aici fiind descoperite oseminte vechi de secole.
 
După războiul din 1977-1987, pieţele publice principale din fiacre oraş încep să poarte denumirea de „Piaţa Independenţei”. În Constanţa, piaţa centrală a purtat acest nume până la primul război mondial, redenumindu-se apoi, oficial, în Piaţa Ovidiu, aşa cum o cunoaştem cu toţii astăzi. În mijlocul agorei tronează, veghind parcă asupra întregului centru vechi, statuia milenarului poet roman Ovidiu, exilat la Tomis în secolul I î.Hr. Dezvelirea statuii, în august 1887, a prilejuit o adevărată sărbătoare la care au participat toţi locuitorii oraşului, în frunte cu primul prefect al Constanţei, Remus Opreanu. Încetul cu încetul, poetul Ovidiu a început să adune în preajma sa din ce în ce mai mulţi localnici. Odată cu deschiderea oraşului către noile vremuri lângă statuie au apărut bănci pentru odihna trecătorilor. Piaţa din jurul statuii prindea formă şi se transforma, pe zi ce trecea, în locul cel mai important al urbii. Hotelurile, restaurantele şi berăriile au început, încetul cu încetul, să îşi facă loc în peisaj. Dacă la inaugurare, statuia era poziţionată cu faţa spre nord, construcţia Palatului Comunal, adică a sediului actual al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, a impus şi mutarea orientării soclului, astfel că din 1921 Ovidius priveşte Marea din poziţia în care îl găsim şi acum. Poetul gânditor a lipsit din peisajul agorei între 1916-1918, când militarii din armata bulgară au luat statuia drept pradă de război. Ovidiu a vegheat constănţenii de-a lungul timpului, iar acum „supraveghează” lucrările de modernizare şi reabilitare a Peninsulei, lucrări care, parcă, nu se mai termină!
 
„Bulevardele sunt literele de pe certificatele de naştere ale oraşelor”. După apariţia Pieţei Independenţei, bulevardul trebuia să îşi facă loc în peisajul urbei tomitane de după 1878. Împrumutând numele de la Alteţele lor Regale, întâiul bulevard al târgului, Bulevardul Regina Elisabeta, începea să prindă contur între străzile Portului şi Remus Opreanu, o dată cu ridicarea primelor sale clădiri. După instalarea Republicii, denumirea bulevardului a fost preschimbat în Bd. I.C. Frimu. Artera a început să se însufleţească tot mai mult, construcţii din ce în ce mai frumoase, mai deosebite şi-au făcut loc în peisajul de la ţărm de mare. Bulevardul Elisabeta, păstrează încă o parte din parfumul de pe vremea când a început sa fie ridicat oraşul, iar mulţi sunt de părere că ar putea fi cel mai frumos bulevard al oraşului, dacă autorităţile s-ar îngriji mai mult de tezaurul moştenit.
 
În anul 1903, o dată cu lucrările de construcţie de la Prefectură, începe şi construcţia unei reşedinţe regale. Locuinţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta de pe strada Traian, unde veneau adeseori vara în vizită, a dăinuit peste ani, deşi a avut destinaţii diferite. Edificiul se găseşte astăzi între Cercul Militar (fosta Prefectură a Constanţei) şi Judecătorie. În prezent deserveşte sediul Tribunalului. Zona în care a fost ridicată reşedinţa regală a devenit rapid un spaţiu intens circulat. Pentru mult timp, constănţenii sărbătoreau perechea regală prin organizarea unor evenimente speciale. De Ziua Regelui, constănţenii înfrumuseţau oraşul, iar locurile publice erau invadate de cântări ale fanfarei. Imediat după ce şi-a pierdut titulatura de reşedinţă regală, Ministerul Justiţiei, a cumpărat clădirea între 1921-1922. Pentru un timp a fost şi sediul Curţii de Apel. Actualele clădiri ale Cercului Militar, Judecătoriei şi Tribunalului sunt construcţii de reper ale zonei vechi a Oraşului, care deschid celor care ajung în zonă poarta către o altă epocă.