Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:13 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol a finalizat revizia instalaţiilor de pe platforma Petromidia

ro

20 Dec, 2010 22:04 1007 Marime text

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals, companii membre ale Grupului Rompetrol, au repornit cu succes instalaţiile de producţie de pe platforma Petromidia, dupa finalizarea la 1 noiembrie a lucrărilor aferente reviziei generale programate. Nivelul total al investiţiilor realizate în perioada reviziei (20 septembrie - 1 noiembrie) s-a ridicat la peste 43 de milioane USD.

"A fost o operaţiune de mare anvergură, în acord cu legile în vigoare privind funcţionarea unei rafinării. Lucrările şi investiţiile realizate susţin obiectivele stabilite de Grup pentru 2011, atingerea unei capacităţii de procesare a rafinăriei de peste 5 milioane de tone de materie primă pe an şi îmbunătăţirea nivelului de eficienţă operaţională şi de siguranţă pe platforma Petromidia" declară Alexandru Nicolcioiu, vicepreşedintele Diviziei de Rafinare şi Petrochimie a Grupului Rompetrol.

Printre cele mai importante proiecte realizate în cursul acestei revizii se numără şi retehnologizarea instalaţiei de Cracare Catalitică, care permite majorarea semnificativă a randamentelor de producţie, precum şi automatizarea compresoarelor şi integrarea de noi sisteme de monitorizare a performanţelor instalaţiilor. La acestea se adaugă şi modernizarea instalaţiei de Desulfurare Gaze şi Recuperare Sulf pentru o capacitate de procesare a rafinăriei de peste 5 milioane de tone de materie primă, măsura asigurând şi o creştere cu 30% a gradului de recuperare a sulfului.

De asemenea, lucrările au urmărit crearea premiselor necesare integrării viitoarelor instalaţii în cadrul fluxului operational al rafinariei (instalatia de Hidrocracare Blanda, fabrica de hidrogen si o noua instalatie de recuperare a sulfului).

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol, fiind implicate 52 de companii şi 3.100 de oameni. În rafinărie şi petrochimie au fost executate lucrări la 600 de utilaje şi 2.000 de conducte, integrarea a peste 400 de instalaţii şi dispozitive, dar şi implementarea a 61 de noi proiecte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii