Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:06 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Finanţelor Publice propune majorarea salariilor bugetarilor în trei tranşe, începând chiar din octombrie

ro

29 Jul, 2011 19:57 1120 Marime text

Ministerul Finantelor Publice va propune majorarea salariilor bugetarilor în trei tranşe, începând chiar din luna octombrie a acestui an, pentru recuperarea pierderilor în urma ajustării din vara anului 2010, a declarat , pentru Agerpres, vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, Adrian Niţu (PDL). El a spus că cele trei tranşe de majorare vor fi cel mai probabil de câte cinci procente, iar sumele necesare pentru prima tranşă din octombrie vor fi prevăzute la rectificarea bugetară care va fi efectuată după plecarea Misiunii FMI. "Comisia are un dialog pe aceasta temă cu ministrul Finanţelor şi aceasta este propunerea. Celelalte două tranşe vor fi în 2012. Din moment ce nouă ni s-a comunicat această propunere înseamnă că în discuţiile cu FMI s-a ajuns la concluzia că exista spaţiul fiscal necesar", a spus Nitu. FMI este de acord cu majorarea salariilor bugetarilor dacă acestea se încadrează în ţintele negociate cu autorităţile române privind deficitul bugetar şi plafonul cheltuielilor de personal în 2011 şi 2012.

www.hotnews.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii